Români în lumea largă – corespondență specială

Oameni care schimbă lumea în bine

în urmă cu șase luni, doi artiști plastici băcăuani – Gheorghe Parascan și Viorica Cocioiu – survolau oceanul spre a păși pe pămînt american cu hotărîrea de a cuceri publicul de la antipozi cu arta lor. Această temerară „expediție artistică” era „provocată”și susținută de un român-evreu stabilit în anul 1995 în SUA, profesor de logică la Universitatea din Washington. Despre periplul lor artistic nord-american v-am informat prin cele aproape 40 de corespondențe speciale publicate de ziarul nostru. Călătoria a ajuns la sfîrșit, astfel că e momentul să-l cunoaștem mai bine pe cel pe care-l vom numi

Un mecena român la Washington

în Statele Unite, la Fairfax – orașul vilelor de vis, de lîngă Washington, un român a vegheat și veghează pentru ca arta româneasca să fie cunoscuta în Lumea Nouă. De aproape șase luni sîntem oaspeții familiei sale. De aproape zece luni se ocupă, zilnic, să promoveze în mediile artistice și diplomatice americane arta noastră. Atît eu, cît și artista Viorica Cocioiu, ne-am bucurat de toată ospitalitatea, de interesul său și al familiei sale, de darul imens pe care ni l-a făcut: călătoria în spațiul existențial și artistic al Statelor Unite. Acum, după tot efortul făcut, după atîtea evenimente majore petrecute în viața noastră artistică, am plăcerea și onoarea de a iniția un interesant interviu cu profesorul universitar Ștefan Niculescu Maier, în exclusivitate pentru “Ziarul de Bacau”:
– Cine ești, de fapt, dumneata, domnule Ștefan Niculescu Maier?
– Sînt un om obișnuit; căsătorit, tată a doi copii, cu grija de a nu-mi pierde slujba riscînd astfel să mă dea banca afara din casă, cu (prea) multe activități și hobby-uri, dar care totuși găsește timp să le citească celor mici, seara, povești din cărți potrivite pentru vîrsta lor. Dacă este cineva curios să știe mai multe despre mine, poate citi articolele pe care le public cu regularitate în portalul RLIV-ACUM (www.acum.tv) și, la urma-urmelor, Ștefan Niculescu-Maier nu este altceva decît gîndurile lui, care se reflectă cu sinceritate în acele articole.
– Cum s-a născut, în fapt, ideia unui moment cultural româno-evreu în Statele Unite?
– în urmă cu doi ani de zile am realizat un proiect care s-a numit “Moștenirea Culturală Evreiască din Romania”, în colaborare cu cîteva distinse personalități științifice și din domeniul artelor și științelor sociale din România, între care Alexandru Florian, Felicia Waldman, Irina Cajal, Dorel Dorian. Acest proiect, găzduit de un alt portal – precum vezi, cam tot ce fac are și o reflectare în internet – și anume www.romanianjewish.org, s-a bucurat de succes. Momentul cultural româno-evreu, așa după cum îl numești, a constat în seria de expoziții avînd ca generic «Sinagogi din România» și s-a desfășurat la Chicago și la Washington (în capitala SUA expoziția este încă deschisă la data cînd noi doi avem această conversație) și este posibil să ajungă și la New York – reprezintă o continuare firească a acelui proiect. Șansa a fost binevoitoare cu noi amîndoi: mie – să-mi fi dat prilejul de a te fi cunoscut și de a fi primit acceptul tău de a realiza tablourile care au fost expuse, iar ție – de a fi avut un prilej să faci cunoscut talentul tău și un mesaj al artei românești autentice, publicului american.
– Cum te-a marcat, sufletește, implicarea în cele șase luni petrecute alături de plasticienii Viorica Cocioiu și Gheorghe Parascan?
– Nu există decît un singur răspuns la această întrebare: întreaga mea familie a fost implicată în mod pozitiv. Am putut vedea la lucru doi artiști (o includ aici pe soția ta, Viorica Cocioiu); am înțeles mai bine procesul de creație, cu bucuriile și trăirile lui specifice. în particular, Dorotea, soția mea și Daniel, băiețelul meu de 8 ani, amîndoi pasionați de teritoriile culorilor, pînzelor și imaginilor, au avut o experiență directă a creativității bazată pe tehnici de pictură, pe o mai bună cunoaștere a materialelor și a modurilor de lucru cu ele.
O să ne fie dor după voi după ce veți pleca, dar sper ca legătura noastră să nu se oprească aici și să «recidivăm». De altfel, casa noastră s-a umplut de tablourile create de voi și ați fost și principala sursă de inspirație care m-a determinat să creez o firmă de promovare internațională a artei, denumită ArtInMyLife (www.artinmylife.com).
– Crezi că eforturile personale – ale tale, ale soției tale Dorotea și ale întregii familii, au fost răsplătite?
– Păi, tocmai ce spuneam mai sus: fără doar și poate. Deși, firește, nu asta am urmărit. însă prezența voastră a fost o experimentare a esteticului și căutării frumosului, o adevărată lecție pentru noi toți! Ce bine ar fi ca și alte familii de români aflate în diferite colțuri ale lumii și care ar avea posibilitatea să găzduiască artiști, așa cum v-am găzduit noi pe voi timp de o jumătate de an (deși poate nici n-ar fi nevoie de mai mult de 3 luni) ar proceda la fel! Doar trecînd prin această experiență directă poate cineva aprecia enormele beneficii sufletești, dar și artistice, pe care le aduce!
– Ce proiecte de viitor ai în vedere în legătură cu arta românească?
– Aș vrea să dezvolt, în perioada următoare, situl ArtInMyLife și să găsesc o modalitate ca, direct sau prin voi, aflați în România, să oferim mai multe oportunități artiștilor de pe meleagurile noastre natale. M-aș bucura să-i putem reprezenta în SUA pe unii dintre ei, să îi sprijinim prin organizarea de expoziții și, de ce nu, prin vînzarea la prețuri cît mai bune a operelor lor. întreaga chestiune o văd ca pe o afacere din care toată lumea ar avea de cîștigat. Inclusiv publicul american, realmente intoxicat cu reproduceri fără valoare sau cu lucrări de slabă calitate provenind din zone ale globului care produc în disperare pentru industria de consum. Firește, trebuie căutat și acel public în măsură să aprecieze arta autentică; dar de asta ne putem ocupa noi, aici!
– Ai un gînd pentru cititorii “Ziarului de Bacău” și pentru românii pentru care arta și cultura semnifică ceva aparte?
– Le mulțumesc cititorilor ziarului pentru răbdarea pe care au avut-o de a parcurge relatările tale de pe pămîntul american și îi asigur că, odată revenit acasă, prin filmele și fotografiile pe care le-ai produs vei reuși să-i convingi că nimic din ce le-ai relatat nu e doar rodul imaginației. Sper că prin artă și cultură – redute care au rămas mai puțin viciate decît altele prin contactul cu jongleriile politice din țară (mă refer la arta și cultura autentice pe care le-ați demonstrat și tu, dar și Viorica aici, în SUA) să se producă acea diferență necesară care să readucă România în marea familie europeană oferindu-i posibilitatea de a juca un rol activ, substanțial, nu doar prin formalismul unei aderări politico-administrative.

Acesta este Ștefan Niculescu Maier, un mare iubitor de cultură și artă autentică. După revenirea noastră acasă, el va continua să organizeze, în numele noastru și ale altor artiști din România, expoziții de pictură atît în spațiul americano-românesc, cît și în cel internațional. Alături de el am avut ocazia să aflu că nimeni nu este singur în Univers. Există oameni care schimbă lumea, în bine, iar el este unul dintre ei.

A consemnat, din Washington – Gheorghe Parascan rghe Parascan?
– Nu există decît un singur răspuns la această întrebare: întreaga mea familie a fost

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!