Români la sărbătoarea cîntecului din Burgundia

Redacția Ziarul de Bacău

Corul Armonia al Liceului de Arte „George Apostu” din Bacău a revenit în țară, la sfîrșitul săptămînii trecute, după un turneu de zece zile în regiunea Burgundia din centrul Franței. Aici are loc, de 29 de ani, una din cele mai importante întîlniri europene ale cîntului coral, în organizarea Asociației „Musique en Morvan” și a municipalității orașului Autun. A fost cu adevărat un regal al acestui gen muzical, nu doar pentru că festivalul de anul acesta a reunit peste trei sute de interpreți din zece țări, ci, mai ales, datorită extrem de valoroaselor repertorii abordate de împătimiții polifoniei vocale din Elveția și Franța, de corurile universităților din Filipine, Spania, China și Japonia, sau de corurile de copii din Rusia, Canada și România, toate laureate la cele mai mari concursuri de gen din lume.

Președintele festivalului, Marcel Corneloup, făcea precizarea că manifestarea are ca rațiune realizarea unui limbaj comun dedicat armoniei universale, în care interpreți din toată lumea să-și poată exprima sentimentele de fraternitate și dorința de a trăi în pace și bună înțelegere.

Manifestarea a cuprins peste 60 de spectacole programate în orașele din regiunea cunoscută nu numai ca leagăn al civilizației franceze moderne, cu impozante vestigii ale colonizării romane, dar mai ales prin vinurile sale renumite. Finalitatea repetițiilor comune, cu toate corurile invitate, a constituit-o montarea fastuoasă a primei opere polifonice aparținînd lui Claudio Monteverdi, Vespro della Beata Vergine, concert ce avea să fie prezentat într-o unică și grandioasă reprezentație în ultima zi a festivalului, în marea catedrală din Autun, în fața a peste 1500 de spectatori, sub conducerea muzicalã a lui Rene Falquet. Celebrul dirijor și compozitor elvețian s-a aflat, în vara anului trecut, în Bacău, unde a condus cursurile internaționale de dirijat organizate la Ateneu sub auspiciile asociației mondiale a corurilor A Coeur Joie.

Deși nu a fost un concurs, festivalul Muzicii din Morvan a dat participanților și spectatorilor posibilitatea de a compara nivelul actual al artei interpretatitive de grup. În clasamentul neoficial, tinerii băcăuani de sub bagheta excepționalului dirijor și aranjor Gheorghe Gozar, s-au aflat, fără îndoială, pe unul din locurile de vîrf. Excepþionalele voci ale sopranelor Silvia Năstac Florea, Gabriela Bârlă și Irina Tanase, dar și sonoritățile grave al partidei de bas (Daniel Mateianu, Gabriel Dumitrache și Lorin Ciobîcă. În imensele catedrale gotice, Ciocîrlia făcea semnul nemărginit al sufletului românesc.”Excepțional, magnific, superb”, au fost cuvintele cel mai des auzite la sfîrșitul recitalurilor. Dar am văzut și oameni cu ochii în lacrimi. (Val MĂNESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.