Români mici și mijlocii

Mărturisesc păcatul de a fi fost, de la început, încîntat de ideea – evident postmodernă, respectiv foarte transmodernă – de a afla opinia românilor despre ei înșiși. Ideea m-a incitat și mai mult cînd am aflat că printre cei mai respectați conaționali, nemții i-au inclus în plutonul fruntaș pe Marx; Einstein și ceva fotbaliști, iar alte popoare nu și i-au trimis în față pe aceia pe care o anumită parte a populației îi considera ca fiind indubitabil cei mai cunoscuți scriitori, cei mai agreați lideri militari și cei mai apreciați cîntăreți. Mai mult încă, am fost atras de virusul privitului comun în oglindă (deh, narcisiac! ar zice freudienii și alți psihanaliști). Chiar, oare noi pe cine am scoate (cel mai) mai în față? Desigur, scosul în față nu are nimic de-a face cu axiologia și cu clasamentele după criterii riguroase (așa cum, din păcate, clamează o mare parte a pretinșilor intelectuali, care, nu-i așa? știu foarte bine cum se fac clasificările științifice).
Din discuții cu diverși am aflat ceea ce se vehicula și prin gazetele noastre culturale: inepția comparării oamenilor politici cu oamenii artistici (sic!), a oamenilor de litere cu oamenii de cifre (sic!), sau chiar a lui Ceaușescu cu Băsescu, Iliescu cu Constantinescu și a lui Bulă cu… Escu. Cert este că o parte dintre aceștia au pătruns în top 100. După ce valul mîniilor proletare referitor la „da’ cum dracu’ să iasă ovreiul de Wurbrandt înaintea lui Antonescu?”, „da’ ce caută Mădălina Manole în top?” (această ultimă interogație fiind și bine ironizată de elegantul cărturar de istorie și deputat de liberali, marele român Cioroianu în Dilema Veche); așadar, după ce apele învolburate ale înțelepciunii populare s-au mai calmat, a apărut un nou val de mînie în legătură cu primii 10: da’ cum să ia Wurbrandt 51% și Eminescu doar 49% din voturi? Patriotismul și etnocentrismul s-au mobilizat (vorba vine!) brusc, dar… doar în vorbe! Tu cu cine ai votat? mi-am permis eu să-i întreb pe cîțiva dintre patrioții furioși. „Cu nimeni!” – a venit răspunsul năucitor, dar foarte lămuritor. Cîrcotașii nu votează niciodată, ei doar cîrcotesc. Dacă ieșea Eminescu pe primul loc pariez că aceiași preopinenți s-ar fi pronunțat cu aceeași îndîrjire: cum, antisemitul ăla? Dar de ce nu au găsit unul mai din zilele noastre? Etc.
În fine, a trecut și valul bălăcărelilor la nivel de 10 mari români și a venit momentul clasamentului final. Pentru moldoveni plasarea lui „Fănică Babanu” pe locul fruntaș a venit ca un balsam peste stomacurile lor cam flămînde. După ce fotbaliștii ieșeni și gălățeni i-au umilit pe steliștii și rapidiștii bucureșteni, noul clasament vine ca o consfințire a valorilor moldave (mai ales că și Eminescu s-a ales cu o medalie de argint!).
Oare de ce a ieșit pe primul loc domnitorul moldovean? Un motiv ar fi că acesta a intrat de ceva anișori nu doar în istorie, ci și în religie, în calendarele bisericești și în calculele politicienilor care analizează cu mare atenție bazinele demografice bogate în votanți cu o frumoasă educație patriotică, istorică și moral-cetățenească. Poate nu uităm nici faptul că Ștefan cel Mare și Sfînt este și cel mai mare moldovean (din republica transpruteana), or ce poate uni mai mult două state decît un factor comun? Cei care îl regretă pe Cuza că nu a ieșit pe podium se pot relaxa: eroul unirii este acum Șefan.
Cum a fost posibil, totuși, ca poporul să aibă asemenea intuiții politice majore? Simplu. Prin reprezentanți. Oare nu este Biserica cea mai credibilă instituție din România? Oare pe cine să creadă enoriașii dacă nu pe preoții lor, care la rîndu-le știu să respecte o ierarhie! Iar în vîrful ierarhiei se află un (alt) conducător, care – se știe deja – a fost prieten și cu alți conducători din regimul trecut (cel puțin așa spun unii că ar scrie prin niște dosare). Apoi, Sfîntul Ștefan (al nostru, nu al ungurilor!) a fost mult votat, probabil, de pe celularele și calculatoarele chiliilor de peste întreg cuprinsul patriei, ca o dovadă a creșterii gradului de înzestrare cu tehnică modernă a acestui batalion fruntaș în propovăduirea (era să scriu propaganda) Adevărului. Apoi, Sfîntul Ștefan are și bunul obicei de a nu fi nici catolic, nici protestant, ca să nu mai adaug și faptul că a fost un adevărat atlet împotriva terorismului musulman (ce va să vie). Așa că, odată numite noile conduceri la Servicii acestea au și început să-și facă datoria față de aceia care le-au încredințat o asemenea măreață responsabilitate.
Sper să fiu scuzat dacă tonul meu a devenit ușor ironic. Dar, stimați concetățeni, oare chiar nu ați observat că „Mari români” a fost un joc, un simplu joc de societate, cu plătitori de SMS-uri și cu chibiți mulți, cu pariori, cu perdanți, cu votanți?!… Ne-am cunoscut mai bine ce fel de oameni sîntem, deoarece, nu-i așa? jocul greșeală așteaptă! Sîntem în plină postmodernitate, în care jocul și amuzamentul fac să se îndeplinească cele două condiții fundamentale ale anticei guvernări pe bază de voturi: panem et circensis. Dacă pîine nu prea e, atunci măcar circ să fie. Dacă e și un circ corect politic, atunci cu-atît mai bine! (Liviu Drugus, Universitatea Bacovia) în top 100. După ce valul mîniilor proletare

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!