Români, vă ordon: treceți Tisa

Redacția Ziarul de Bacău

Ovidiu PAULIUC

Cine n-a avut ieri zi liberă, dar a chiulit de la serviciu, a savurat în liniște constatarea că viața poate fi într-adevăr frumoasă, chiar și după aflarea rezultatelor de la alegeri. Asta e concluzia după ce am vizionat programul Pro Tv realizat special pentru Ziua națională, care a fost cea mai bună pledoarie pentru a emigra și a scăpa de alde Năstase și Cozmîncă. Și anume: din oră în oră, aproape toată ziua, precum picătura chinezească, ni s-au prezentat reportaje despre români, care, cu cît s-au dus mai departe de țară, s-au realizat mai bine. în afară de fotbaliști, dintre care unul preocupat, firesc, aș spune, de livada sa de portocali de la Valencia, am mai văzut cum doi români și o româncă se îmbracă seară de seară, mai puțin sînii ei, în haine de zeci de mii de euro și dansează, pe post de vedete, la Moulin Rouge. în afara scenei sînt priviți cu respect și admirație, iar efortul, substanțial, le este răsplătit atît de bine, încît fiecare și-a cumpărat cîte un apartament în buricul tîrgului. Tîrgul Paris.

Am mai văzut cum o româncuță de-a noastră, modestă și talentată, este steaua spectacolelor de balet de la Covent Garden. Muncește pe brînci, dar este răsplătită cu vîrf și îndesat, drept pentru care spune că are cam tot ce dorește, printre care și un apartament de 100.000 de euro, tot în buricul tîrgului. De data asta, tîrgul Londra.
Evident, nu puteau lipsi „italienii” noștri, iar exponentul lor a fost un tinerel care nu s-a dus să spargă piatră, ci a avut inspirația să se însoare cu una bogată, s-a băgat și în sufletul lui socru-su, care l-a luat partener în afaceri. Face curierat în nord-estul Italiei, ceea ce îi bagă în buzunar un milion de euro anual. Și nu prea are de gînd să se întoarcă în țară, ci să împînzească toată Italia cu afacerea sa.
O palmă și mai puternică am primit atunci cînd proteviștii ni l-au prezentat pe un tînăr abia trecut de 30 de ani, care tocmai ce a primit de la nevastă un Rolex drept cadou și i-a răspuns cu un sejur de o noapte, în valoare de cîteva mii de dolari, la Burj Al Arab, hotelul ăla de șapte stele. Preocuparea lui în timpul liber este să pocnească de bunăstare. La serviciu nu are timp de asta, pentru că este la cîrma unei companii multinaționale din Dubai. Spune că nu și-ar dori nimic mai mult decît are.

La zece mii de kilometri de Palatul Victoria s-a stabilit, încă de pe vremea cînd minerii tundeau studenții cu toporul în Piața Universității, o doamnă a cărei unică preocupare este să aranjeze sprîncenele vedetelor de la Hollywood. De la Madonna pînă la Cindy Crawford, cu toate au cotizat la bunăstarea româncei. De curînd, și-a cumpărat o vilă cam cît cea a lui Iacobov, dar nu pe malul Bistriței, ci la Beverly Hills.
Ca să mai rupă ritmul, printre românii ăștia prosperi care ne-au dat ieri cu tifla de la depărtare a fost prezentat și un proaspăt absolvent de bacalaureat, care cîntă „Dragostea din tei” în metroul parizian. Culmea, și ăsta spunea că este fericit, chiar dacă mai rar, și mai ales cînd primește cîte o monedă de 2 euro.

Din rîndul tinerimi supradotate și migratoare nu s-au dat exemple, fiindcă ar fi trebuit ani întregi de emisie ca să ni-i prezinte pe toți deștepții ăia de pe la Harvard sau Oxford, și care nici nu prea mai dau pe la noi. în plus, exista și riscul ca, la un moment dat al emisiei, să nu mai existe telespectatori, cu toții fiind deja în marș spre munți, de ciudă, sau peste hotare, de silă.
Dat fiind că programul de ieri a fost documentat cu mult înainte de a alegeri, nu putem bănui că ar exista o legătură între rezultatele votului de duminica trecută și îndemnul subliminal la emigrare făcut de Pro Tv. Am aflat, totodată, că se poate emigra și în altă parte decît în Congo, unde ne trimite Bombo, vorba esemesului care a umblat pe telefoanele mobile zilele acestea.
Una peste alta, toți românii din străinătate prezentați ieri s-au declarat fericiți, și chiar tot timpul, nu numai în ziua de salariu sau cînd borșul din farfurie e cald.
Și să nu uit: în intervalele dintre reportajele despre românii care au ales libertatea au existat rateuri gen Vacanța Mare sau „La bloc”. Probabil, ca să rămînă în țară măcar fanii acestui gen de spectacole, care înseamnă, de fapt, electoratul PSD-ului. precum picătura chinezească, ni s

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.