~2 min lectură 1 comentariu

România trece la salariul minim european, din toamnă. Suma nu va mai fi stabilită arbitrar, ci calculată după o formulă

Andra Juverdeanu

România trece, din toamnă, la salariul minim european. El va fi calculat în funcție de salariul mediu brut de la nivelul țării și nu va mai putea fi o sumă stabilită arbitrar de politicieni.

Potrivit unei variante de lucru, calculul salariului minim european va fi făcut având ca punct de referință 50% din salariul mediu național. Vor fi luați în considerare și alți doi indicatori, respectiv puterea de cumpărare și productivitatea muncii, potrivit stirileprotv.ro.

O directivă europeană, pe care și România s-a angajat să o aplice, prevede ca salariul minim european să fie socotit în funcție de un coș de bunuri și servicii la prețuri reale, pentru a determina costul vieții. Fiecare țară ar avea astfel propriul salariul minim european care să asigure un trai decent.

„Directiva europeană spune că un asemenea coș e un instrument mai potrivit decât orice prag. Autoritățile din România ignoră în continuare faptul că avem un astfel de instrument, asta pentru că avem o diferență și mai mare între salariu și acest coș de consum. Fiecare stat are o libertatea foarte mare în transpunerea directivei respective, cum va trasa propria politică. Salariul minim a crescut mai mult decât inflația, dar foarte puțin”, a precizat Ștefan Guga, cercetător, Syndex România.

În prezent, salariul minim nu acoperă nevoile unui român pentru a trăi decent, așa cum cere directiva europeană. De luna viitoare, salariul minim net va fi aproape 2.400 de lei, dar calculele specialiștilor arată că, pentru un trai decent, un adult singur are nevoie o sumă mai mare cu 1.400 de lei – în total, de 3.800 de lei pe lună. De atâția bani e nevoie pentru mâncare, casă, îmbrăcăminte, educație, recreere și pentru un fond de economii.

Intenția Guvernului este ca salariul minim european să fie introdus anul acesta, până în noiembrie. Executivul va discuta în următoarea ședință un proiect de lege în acest sens.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. L
    Lili
    21 iunie 2024, 05:38
    0

    O să trecem la salariu minim european doar dacă ne forțează UE fiindcă după guvernanți noștri nici gând. Europarlamentarii noștri sunt acolo în vacanță.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.