Românii și Europa

Alexandru LĂZESCU

Apropiata aderare a României la Uniunea Europeană începe deja, pentru mulți, sub semnul unui gust amar. Articolele agresive găzduite de tabloidele britanice dar și de presa din Italia sau Germania ne plasează din start în poziția de cetățeni europeni de mîna a doua. Rigorile deontologice, de care se vorbește mult prin seminarii, care cer în mod imperativ evitarea unor generalizări prin care sînt acuzate în ansamblu grupuri sociale sau etnice pentru păcate de care se fac vinovați membri individuali ai acestora, nu par să conteze prea mult, cel puțin pentru o parte din canalele media occidentale. Spaima de imigrație, văzută și ca o amenințare la adresa propriilor locuri de muncă, dar și, în cazul musulmanilor, drept generatoare de terorism și instabilitate, a devenit aproape paralizantă.
Discursurile despre valorile europene livrate pe bandă rulantă la Bruxelles sună bine pe hîrtie, dar sînt din ce în ce mai mult în dezacord flagrant cu realitatea de pe teren. Și populația, și clasa politică din țările membre sînt infinit mai preocupate de problemele de acasă decît de construcția „Europei unite”. Cît despre extindere, cîndva cel mai important proiect politic al UE, aceasta a ajuns mai degrabă o piatră de moară pentru politicienii care îl promovează. BBC relatează că un raport al Comisiei Europene care va fi făcut public în această săptămînă vine să spulbere speranțele de aderare rapidă la UE ale țărilor din Balcanii de Vest. O viitoare extindere va avea loc doar după un interval de timp mai consistent, încă neprecizat, iar atunci cînd acest lucru se va întîmpla, nu vom mai avea un singur val, ci se va merge pe formula „țară cu țară”.
Dar lucrurile nu se opresc aici. De ani de zile, marile puteri ale continentului ignoră pur și simplu directive ale Comisiei Europene, în teorie, obligatorii. De pildă, Franța refuză să includă în legislația națională prevederile unei directive privind recunoașterea reciprocă automată a calificărilor profesionale, deși cetățenii ei beneficiază de acest avantaj în alte state membre. La fel, Italia amînă armonizarea legislației privind schemele de pensii, iar Germania, Belgia, Olanda nu se grăbesc defel să adopte reglementările UE privind transparența achizițiilor publice. Mai peste tot, regula de bază e aceea că interesul național primează în interiorul spațiului european.
Ostilitatea față de români și bulgari, rezultat al unor campanii mediatice agresive și de cele mai multe ori nejustificate, exprimă, pînă la urmă, atît dorința generală de a pune între paranteze orice proiecte de continuare a extinderii UE, cît și o debusolare generală, vizibilă în multe zone din spatiul Europei occidentale. Problema e că nu se prea întrevăd soluții rapide de ieșire din impas. Depășirea deficitului de competitivitate al continentului în contextul noii economii globale cere un alt tip de atitudine, semnificativ mai multă determinare și voință politică, pentru introducerea unor reforme radicale. Pentru asta e nevoie de oameni de stat adevărați, capabili să înfrunte o opinie publică ostilă, așa cum a făcut-o, la vremea ei, Margaret Thatcher, și nu de politicieni de rutină, prizonieri ai sondajelor de opinie. De care, însă, continentul duce o lipsă acută. Și, în orice caz, soluțiile nu au cum să vină de la Bruxelles, chiar dacă destui înalți oficiali de acolo încearcă să dea impresia contrară. Pentru că mulți dintre membrii Comisiei Europene, „executivul” Uniunii, guvernează peste nimic și nu au, în realitate, nici o putere asupra țărilor membre. Pe de altă parte, cu toate păcatele sale, datorate în special ambițiilor politice grandioase care nu au acoperire în realitate, Uniunea Europeană rămîne un proiect esențial pentru România și pentru întregul continent: un spațiu economic comun, instituții armonizate, multe valori comune. O combinație fericită între energia noilor state din Est și așezarea instituțională solidă a celor din Vest ar putea crea, pînă la urmă, premisele unei ieșiri din impas. Mai ales dacă, în noua formulă, Europa reușește să se debaraseze de două obsesii care îi paralizează în prezent acțiunile: anti-americanismul și dogmele economiei sociale de piață.
Statutul nostru precar în Uniune, ostilitatea în creștere față de români, generos alimentată mediatic, în paralel cu realizarea faptului că spațiul comunitar măcinat de probleme grave este departe de a fi un colț de rai, așa cum încă mai cred destui concetățeni, vor avea, toate, destul de repede, un impact politic intern important. E doar o chestiune de timp pînă cînd partide ca România Mare ori PNG-ul lui Gigi Becali vor începe să exploateze deschis subiectele în registru electoral. E un pericol pe care principalii actorii politici par să-l ignore, spre paguba lor, dar și a României în ansamblu, complăcîndu-se într-un limbaj de lemn ori de cîte ori vine vorba de Uniunea Europeană. La fel s-a întîmplat la începutul anilor 1990, atunci cînd Vadim Tudor sau Gheorghe Funar au confiscat discursul național și l-au transformat într-unul extremist-naționalist. E o experiență pe care riscăm să o repetăm, dacă nu ieșim din bucla discursului idilic european însușit nu doar de majoritatea clasei politice, ci și de o bună parte a elitelor intelectuale. eranțele de aderare rapidă la UE ale țărilor din Balcanii de Vest. O viitoare extindere va avea loc

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!