Liderii romilor din județ, experți și mediatori sanitari trebuiau să se întîlnească, ieri, la Prefectura Bacău, să dezbată probleme ale etniei. Din cele 13 persoane invitate, abia s-au adunat șase reprezentanți. „Se lipsește în mod constant și vom lua măsuri coercitive. Vom trimite adrese primarilor prin care le vom solicita să îi sancționeze”, a declarat Ramona Tănase, consilier pe probleme interetnice la Prefectura Bacău. Cei prezenți s-au plîns de problemele de care se izbește etnia lor, dar au evidențiat și lucrurile pozitive pe care le-au îregistrat în activitate. „La Buhuși, problemele legate de evidența populației le-am rezolvat în proporție de aproape 95%, iar în cartierul Orbic, de 80%. Rromii au acte de identitate, dar mai avem acum o serie de copii care împlinesc 14 ani și odată cu ei sperăm să rezolvăm această problemă. în plus, dacă în anul trecut s-au întocmit 200 de dosare penale pentru furtul de lemne, anul acesta s-au întocmit doar cinci dosare penale. Am avut cinci urmăriți generali, care s-au predat singuri într-o lună, dar mai există un caz, care nu vrea să se predea, dar îl vom convinge”, a declarat Gheorghe Butuc, consilier pe problemele rromilor la Primăria Buhuși.
Rromii din Buhuși s-au mai mîndrit cu cei 300 de țigani plecați în Sicilia, la muncă, dar și cu cei care au făcut rate pentru a-și lua aparatură casnică. Liderii rromilor s-au mai plîns că etnia lor încă nu este informată suficient și mulți nu știu unde trebuie să se adreseze și cum să procedeze pentru eliberarea unui act. O altă problemă a fost aceea că s-au obișnuit să aștepte ajutoarele de la stat, în loc să își caute un loc de muncă. Remus Bogatu, expert pe problemele rromilor din Săucești, s-a supărat tare pe presă pentru că „scrie numai prostii”. Aceasta a povestit despre centrul „Siretul” din comună, care va rezolva o parte din problemele comunității, dar cînd a fost întrebat de costul finanțării s-a înfuriat, în loc să spună că nu cunoaște datele și că se va informa. „Lasă, că știu eu că presa scrie numai de rău! Și este părerea tuturor primarilor”, a spus purtătorul de cuvînt „nenumit” al primarilor. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.