Compania Rompetrol a majorat ieri, 28 ianuarie, prețul motorinei cu doi bani pe litru, în vreme ce prețul benzinei a rămas neschimbat. Astfel, un litru de Efix Diesel Euro 4 costă 3,75 de lei, iar motorina Super Euro 5 este comercializată cu 4,01 lei pe litru. Ultima modificare a prețurilor carburanților comercializați de Rompetrol a avut loc pe 22 ianuarie, cînd compania a scumpit benzina cu 0,01 lei pe litru. Rompetrol operează, în prezent, peste 350 de benzinării, dintre care trei stații proprii în județul Bacău (Bacău și Onești) și trei stații partener, în Bacău, Valea Seacă și și Filipești. Petrolul s-a ieftinit, totuși, luni, la bursele electronice din Asia, la 89,87 dolari barilul, pe fondul incertitudinilor legate de comportamentul piețelor bursiere și a stării economiei americane. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.