Clasarea echipei FCM Bacău doar pe poziția a șasea ar putea văduvi clubul de unii sponsori. Unul dintre aceștia este Romtelecom, sponsor care ar fi fost tentat, din cîte se aude, să ajute financiar clubul băcăuan cu 300 de mii de dolari. Se pare însă că o condiție a sponsorizării împuse de Romtelecom ar fi fost clasarea echipei cel puțin pe poziția a cincea. Totuși, o eventuală implicare financiară a instituției respective s-ar putea produce în cele din urmă, după cum a afirmat președintele clubului Gheorghe Chivorchian (foto), „după discuții în care eventualii sponsori vor fi puși la curent cu obiectivul echipei pentru noul sezon și planul de bătaie pentru îndeplinirea acetuia.” Preluarea echipei de antrenorul Țiți Dumitriu este un vot de încredere pentru eventualii sponsori, mai mult, acesta a declarat după meciul cu Gloria Bistrița, din ultima etapă a campionatului, că Bacăul se va bate pentru o cupă europeană. În ciuda acestui fapt, primarul Dumitru Sechelariu este sceptic privind implicarea financiară a Romtelecomului: „la momentul la care s-a discutat, era vorba de o cupă europeană. Cum FCM Bacău nu a prins nici măcar locul cinci, nu cred că mai poate fi vorba de susținere financiară din partea Romtelecomului”. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Romtelecom bate în retragere
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.