foto, „rotu1” – Sediul firmei Casamora din Nicolaie Bălcescu
foto, „rotu2” – Soția unuia dintre patronii de la Casamora ne-a cerut să venim seara să vorbim cu soțul ei
foto, „rotu3” – Taximetriștii din stația de pe Mioriței spun că patronul de la Vandrom Trust face taximetrie zi de zi
Afacerea «Rotunda»
Un milion de euro înghițit de firme fără sedii
Sinistrații din Gura Văii ar fi trebuit să aibă, de vreo jumătate de an, locuințe noi. Au trecut alte șase luni de-atunci, și nici astăzi n-au unde locui. Nu-i bai, casele sînt, numai că nu sînt locuibile, iar un termen la care vor fi finalizate nu poate fi avansat de nimeni. Mai ales că, după cum a descoperit „Ziarul de Bacău”, cele mai multe dintre firmele care fac lucrări la Gura Văii n-au nici măcar sedii, patronii lor sînt niște puști, ori administratorii declarați fac orice, numai construcții, nu. Culmea, pe mîna acestor oameni au încăput lucrări de peste un milion de euro. O parte din bani s-au dus deja în buzunarele unor patroni. Lucrările, însă, nu sînt gata, iar la cum merg, e aproape clar că nici de această dată nu se vor încadra în vreun termen. Asta, în ciuda declarațiilor optimiste ale șefilor județului, care parcă refuză să vadă pe mîna cui au aruncat miliardele statului.
Pe dealul de la Rotunda, din comuna Gura Văii, se construiește un sat nou pentru sinistrații de la inundațiile de anul trecut. Cartierul, format din 205 case, trebuia finalizat pînă la sfîrșitul anului trecut. Din diverse cauze, termenul a tot fost amînat și s-a ajuns în plină vară, iar casele sînt încă neterminate. Imediat după dezastru, autoritățile au anunțat că doar firmele agreate de Guvern vor face lucrările și că materialele de construcții vor fi asigurate din fondurile de rezervă ale statului. Materialele au venit, autoritățile locale, presate de situația de criză, s-au apucat să caute firme de construcții. Și le-au găsit! Nu pe cele agreate de Guvern, așa cum a anunțat secretarul de stat Laszlo Borbely la vizita sa în Bacău, ci pe cele care, chipurile, au acceptat cu chiu, cu vai, să facă mai mult acte de caritate decît afaceri. Prefectura a dat sfoară în țară că este mare nevoie de constructori și, pînă la urmă, s-au găsit cîțiva care să accepte condițiile „dure” impuse de contractanți. Miza, un milion de euro, adică 36 de miliarde de lei vechi. Contractele de construcție au fost atribuite prin încredințare directă, datorită condițiilor speciale în care se făcea totul. „Timp de două săptămîni nu s-a prezentat nici o firmă, deși fostul subprefect Constantin Avram a trimis oferte la mai multe societăți de profil. Modelul de casă a fost stabilit de Ministerul Transporturilor și Locuinței. Ideal ar fi fost să existe cît mai multe firme, ca să se finalizeze construcțiile cît mai repede. Contractele au fost semnate de beneficiar, Consiliul local din Gura Văii. Trebuie să fac precizarea însă că nu firma trebuia să fie agreată de Guvern, ci modelul de locuință”, a declarat prefectul Gabriel Berca.
Potrivit primarului Vasile Pașcu, la Gura Văii au ajuns în toamna anului trecut 13 firme din care au apucat contracte șase. Cinci dintre ele sînt din Bacău, și una din Ialomița.
Firma cu contractul cel mai gras nu mai are sediu
Cele 205 case de la Rotunda au fost construite, în diverse stadii, de șase firme: Berzinți Impex SRL Livezi, Mondis Construct SRL Moinești, Structuri Construcții SRL Slobozia, Anelbac SRL Bacău, Vandrom Trust SRL Bacău și Casamora Construct Nicolaie Bălcescu. Anul trecut a fost virat în conturile acestor firme 30% din valoarea lucrării, adică aproape 17 miliarde de lei. Anul acesta a fost deblocat și restul de aproape 29 de miliarde de lei. O vizită la sediile firmelor contractante a lucrărilor dovedește o realitate greu de imaginat pentru niște societăți care au de încasat de la Guvernul României 36 de miliarde de lei. La Livezi, acolo unde este declarat sediul social al firmei Berzinți Impex SRL, vecinii știu că firma îi aparține unui patron de gater, Gheorghe Lupu, și că este în faliment. Sediul este împărțit cu încă o firmă și se găsește în curtea unui fost CAP. Peste gard, se văd înșirate niște mașini și un tractor la care bijuteresc trei muncitori. Aceștia ne spun că Lupu nu este acolo, dar că s-ar putea să vină mai tîrziu, pentru că are o mașină la reparat la celălalt patron. Caut cu privirea ceva utilaje care ar putea indica și o activitate de construcții. Nu văd nimic. „Domnul Lupu mai are aici o hală, care este aproape tot timpul închisă. Nu știu nimic despre lucrările dumnealui de construcții. El mai vine pe aici din cînd în cînd și cred că va veni și astăzi pentru că are o mașină la noi la reparat”, ne-a declarat un bărbat tînăr, dintr-o mașină vișinie, care
s-a recomandat a fi patronul celeilalte firme cu care împărțea Lupu locația. „Da’ el nu mai are firmă, eu știu că-i în faliment de aproape doi ani”, a spus unul dintre trecători, mirat că îl căutam pe Lupu. Cert este că firma Berzinți Impex nu figurează cu telefon fix la Romtelecom, iar soția acestuia ne-a dat un număr de telefon mobil la care îl putem găsi.
Buruienile, cît ușa
La firma Casamora Construct din Nicolaie Bălcescu am găsit cu greu sediul declarat la Registrul Comerțului. Asta pentru că el, deși se află vizavi de primărie, este năpădit de buruieni și are puse pe ușă două lacăte imense. Ca și în cazul precedent, localnicii ne-au declarat că patronii, doi frați care au lucrat multă vreme în Italia, sînt în faliment. Că sediul nu este folosit o devedește și peisajul din jur: buruienile aproape că ajung la nivelul lacătelor de pe ușă, frunzele moarte de anul trecut de pe trepte și guguștiucul aproape descompus din fața ușii. Prin geam se văd cîteva încăperi fără nici un mobilier, pereții goi și cîțiva saci de, probabil, ciment. Unul dintre vecinii de sediu ne îndrumă spre casa acestora.
Acolo, ne-a răspuns un bărbat în vîrstă, care cînd a auzit că-i căutăm pe patroni, a chemat din casă o femeie tînără. Ne-am recomandat și am cerut să vorbim cu patronii firmei Casamora. Femeia ne-a cerut să venim să vorbim cu ei seara cînd ajung acasă. „Număr de telefon fix la sediu nu au, iar pe cel de pe mobil nu vi-l dau”, a spus femeia și a închis poarta.
în schimb, căutînd sediul firmei Anelbac am ajuns la ușa unui apartament de pe strada Ion Luca. N-a răspuns nimeni la ușă, iar la numărul de telefon din dosarul de la Registrul Comențului ne-a răspuns un robot telefonic. Vecinii ne-au lămurit că patronul firmei pe care îl căutăm este o tînără de doar 22 de ani, care nu a mai fost văzută de foarte mult timp pe acasă. „Cred că tatăl ei se ocupă de afaceri. Da’ e om serios, că a făcut și gardul doctorului care stă pe Bacovia, nu-i cioflingar. El a lucrat la URA, iar soția lucrează la Renel”, ne-a spus un vecin care venea de la piață.
Patronul unei alte firme e taximetrist
La Vandrom Trust, aproape aceeași poveste. Patronul firmei din acte se ocupă, de fapt, de taximetrie, așa cum ne-au spus vecinii și ne-a fost confirmat și de șoferii din stația de pe strada Mioriței, acolo unde poate fi găsit de regulă. „Da’, domnu Cazacu e taximetrist, cum să se ocupe el de construcții, că stă toată ziua pe taxiu? Poate fiul lui, de el știu că se ocupă de afaceri, a fost polițist la economic. Dacă vă duceți în stație la Miorița, îl găsiți acolo sigur, că nu-i văd mașina în parcare”, ne-a spus un vecin la care ne-am interesat de firma Vandrom Trust. în stația de la intersecția Mioriței cu Banca Națională, am intrat în vorbă cu primul taximetrist. Un bătrînel care ne-a confirmat că „domnul Virgil stă aici cu mașina în fiecare zi”. Tot el ne-a spus că, de pe la prînz, omul a lăsat baltă „serviciul” să se ducă la țară, unde avea ceva de rezolvat și că nu mai poate fi găsit. Și alți taximetriști din stația de autobuz ne-au confirmat că patronul de la Vandrom, Virgil Cazacu, se ocupă, de fapt, de taximetrie.
în ceea ce privește firma Mondis Construct SRL, nici aceasta nu are telefon fix și are sediul pe undeva prin cartierul Lucăcioaia din Moinești. Cît despre firma din Ialomița, Structuri Construcții, nu vă putem spune decît că pe site-ul Ministerului Finanțelor figurează un număr de telefon mobil.
Prefectul Berca nu vrea să vadă decît locuințele gata
Prefectul Gabriel Berca ne-a lămurit că autoritățile au ales tocmai aceste firme, întrucît constructorii mai mari nu au acceptat prețul oferit de Guvern pentru construcția unei case. „Manopera a ajuns la 139 de milioane, pentru fiecare casă, dar, în final, constructorul a rămas cu puțin peste 100 de milioane, pentru că au mai fost nevoiți să achiziționeze și alte materiale de construcții. Prețul pentru manoperă era mult prea mic, iar firmele mari de construcții au refuzat contractele”, a arătat prefectul Gabriel Berca. El a precizat că Prefectura nu este interesată decît de un singur lucru: casele să fie finalizate și să se facă lucrări de calitate. Un lucru care, după cum arată realitatea din teren, pînă acum nu s-a întîmplat, iar după cum vom arăta în edițiile noastre viitoare, e și greu de crezut că se va realiza. (Mirela ROMANEȚ, Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.