ROZA VÂNTURILOR

Pastel cu „ceasul morții”…

Calistrat COSTIN

Furtună, vijelie, dezastru, stînci curg la vale ca lava, arborii falnici se frîng secerați de trăsnete, fulgere, baierele cerului s-au dezlănțuit, plouă năprasnic, ploaie tulbure, leșie, apă și foc, fluvii de scrum se cobor înspre marea cea mare, vîlvătaie, vaier, pămînturi se surpă, hăuri se cască și-n vintrele lor se cufundă palate cu oameni cu tot, comori ajung în străfunduri – viitoare mine de aur peste alte și alte milenii și… Și trece furtuna, sinistrul, se-așterne din nou calmul, stătătorii în genunchi care cerșeau îndurare neantului în vorbe fără șir, iată-i scăpați numai cu frica, dintre ruine se salvează ce se mai poate, jale, plînset, unii își blestemă ceasul în care s-au născut, se dau de ceasul morții („trebuia să fi murit”) și… Și iese soarele, se face frumos, viii cu viii, morții cu morții, iarăși trece timpul, trece, iarăși o seamă de muritori se-apucă de făcut istorie, planuri peste planuri, iarăși „bîlciul deșertăciunilor”, iarăși „omul e cel mai prețios capital”, iarăși Prometeu, iarăși Faust, iarăși Hamlet, iarăși comedia eroilor, comedia ororilor, iarăși „non omnis moriar”, pînă la proxima vijelie, pînă la următorul potop cînd iarăși și iarăși o seamă de stătători în genunchi vor cere neantului îndurare!, se dau de ceasul morții („trebuia să fi murit”) și… Și iese soarele, se face frumos,

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!