Rromii din județ rugați să acționeze, nu să aștepte ajutoare

Administrator

Rromii din județ vor să se organizeze pentru binele comunităților. Pentru a pune la punct planul de bătaie, liderii celor mai importante comunități de rromi din județ s-au întrunit în cadrul Biroului Județean pentru Rromi. Au fost reprezentați rromii din Comănești, Buhuși, Dărmănești, Moinești, Valea Seacă și Gura Văii, iar scopul a fost punerea la punct a grupurilor mixte, formate din mediatori sanitari, școlari și referenți sociali, care vor acționa pe plan local pentru îmbunătățirea situației etniei rromilor. „Aceste grupuri vor trebui să acționeze pe plan local, să se implice în rezolvarea problemelor sociale, sanitare și de educație. Ele vor evalua nevoile comunităților de rromi și se vor implica în programe pentru această etnie. în prezent, în județul nostru nu există nici o primărie unde să funcționeze astfel de grupuri”, ne-a declarat Ramona Tănase, consilierul prefectului pe problemele etniei rrome. După ce fiecare și-a prezentat problemele cu care se confruntă în comunitate și au punctat mai ales lipsa ajutoarelor sociale și medicale, liderii rromilor au ajuns la o concluzie unanimă: rromii nu mai trebuie să aștepte să le vină ajutoarele, ci să se implice în comunitate, să își schimbe mentalitatea. De la întîlnire au lipsit reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, care trebuiau să le explice rromilor modul în care aceștia se pot califica prin cursuri și care sînt locurile de muncă vacante. Participanții au găsit însă la mape o informare cu serviciile furnizate de Șomaj. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.