Rugăciune pentru conductele CET Bacău

Administrator

Claudiu BOANGIU

CET Bacău înregistrează cea de-a treia avarie în mai puțin de o săptămînă de cînd se tot îndeamnă să ne dea apă caldă. Dintîi, o jumătate de oraș a rămas, după numai o zi, fără apă caldă. în mai puțin de 24 de ore, o altă hibă a lăsat și cealaltă jumătate de urbe doar cu gîndul la mult rîvnita baie cu spumanți și uleiuri parfumate, în cadă. Conductele au pocnit – ici, dar și colo – parcă dintr-un supranatural spirit de solidaritate, astfel încît băcăuanii care sînt încă dependenți de serviciile unicului furnizor de apă caldă să nu se trezească unii mai curați decît alții. Acum, o altă „bubă” s-a spart și, din nou, o mare, o foarte mare parte dintre locatarii celor aproximativ 30.000 de apartamente din oraș racordate la CET și-au scos cazanele și baliile de pe unde le pitulaseră, ca să nu-i încurce. în ritmul ăsta, te întrebi la ce-ți mai trebuie apă caldă de la „centralizat”, cînd te-ai antrenat la buza ligheanului o vară-ntreagă?

Facem haz de necaz, da’ scroafa-i moartă-n coteț! în trecut, pe cînd Termloc era furnizor de agent termic pentru o parte dintre băcăuani, exista același obicei: se oprea apa caldă pe perioada verii. Eram anunțați că se fac investiții în sistem. Și așa o fi fost. în același timp, Termloc-ul recupera și din datoriile beneficiarilor. Pe timpul sezonului care tocmai s-a încheiat, conducerea CET Bacău ne-a bombardat cu informații privind efortul de a-i aduce la zi pe rău-platnici și mărețele investiții pe care le efectuează societatea. Puncte termice automatizate, „inteligente”, care vor lucra pe „pilot automat” și ne vor reduce cheltuielile cu agentul termic în iarna care ne bate, tot mai insistent, la ușă. Unde mai pui că se scumpește, chiar binișor, gigacaloria, iar măsura se arată a fi una de bun augur pentru oameni. Pentru isprava ce-au făcut-o, cei de la CET au investit mai bine de o sută de miliarde de lei. Da’ ce folos că punctele termice vor funcționa cu tehnologie de la NASA, dacă apa caldă și agentul termic nu vor avea cum să-și facă drum pînă în casele băcăuanilor? Pentru că, atîta vreme cît țevăraia se încăpățîneză să pîrîie unde și cînd te aștepți mai puțin, cam asta-i ceea ce se prevede pentru la iarnă. E-n mersul firesc a toate cîte s-au „înfăptuit” pînă acum pe la noi, indiferent de domeniu, ca să existe un „cineva” cu responsabilitate care să uite de „ceva” esențial pentru ca un „mecanism” să mai și funcționeze. O variantă bună pentru sezonul hibernal ar fi să luăm apa fierbinte cu gălețile, de la ultrasofisticatele puncte termice, și să o cărăm noi pînă la căzi sau calorifere, așa cum ducea contemporanul lui Păcală lumina Soarelui în casa fără geamuri, cu oborocul. Ideea asta-mi pare mai viabilă decît una care ar spune că țevile CET-ului pot fi păstrate intacte, la iarnă, cu rugăciuni, nu cu reparațiile necesare și neefectuate de cei în drept. Oricum, nu-i rău să pomenim și despre integritatea conductelor atunci cînd aprindem candela. Că, de, cine știe?!…pui că se scumpește, chiar binișor, gigacalo

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.