Vizita la Rafo și Carom Onești a acționarului companiei Petrochemical Holding din Viena, Iakov Goldovskiy, cel mai important reprezentant al grupului de firme din care face parte și Calder-A International, acționarul majoritar de la Rafo, readuce speranțele oneștenilor pentru redresarea economică a societăților Carom și Rafo și, prin acestea, a întregii platforme industriale de la Borzești – Onești, ca și a zonei Onești. După mai multe tentative de acest gen din partea unor giganți din lumea petrolului și a petrochimiei, care s-au interesat de socitățile de pe platformă, în decurs de circa zece ani, intenția celor de la Petrochemical este bazată pe un fundament material solid, prin investiții de cîteva zeci de milioane de euro deja derulate la Rafo în ultimii doi ani.
Iakov Goldovskiy a avut, joi și vineri, o prezență fulgerătoare în Onești, unde a stat de vorbă numai cu administratori ai societăților Rafo și Carom și unde a vizitat cele două societăți. Omul de afaceri de la Petrochemical a venit împreună cu o echipă de experți în probleme economico-financiare și tehnologice, pe care a pus-o la treabă din prima clipă și pe care a plantat-o în Rafo și Carom pentru trei zile. Familiarizat cu rafinăria din Onești, din rapoartele pe care le-a primit de aici, Goldovskiy a acordat mai mult timp problemelor de la Carom, unde a stat joi circa patru ore, pentru că acest combinat a intrat în atenția grupului de firme din Viena, pentru achiziționare. Iakov Goldovskiy nu a mai avut răgaz și pentru o întîlnire cu reprezentanții salariaților de la Rafo, în cursul zilei de ieri, pentru că a plecat intempestiv, aproape cum a și venit, la Londra, chemat de afacerile pe care le derulează, dar le-a transmis acestora că în circa zece zile se va întoarce și va sta de vorbă cu ei pe îndelete. Mesajul său a fost că Petrochemical va investi masiv în Onești, în Rafo și Carom, dar are planuri și pentru Chimcomplex și Uton, adică pentru toată platforma petrochimică, așa cum arăta ea cu aproape 20 de ani în urmă.
Fantoma platformei industriale Borzești
Paltforma industrială de la Borzești are acum peste 50 de ani. Ea a fost construită în anii ’50 ai secolului trecut cu ajutorul tehnologilor ruși și ai celor din țările socialiste și a fost dezvoltată, pe parcurs, tot cu ajutorul lor. Grupurile de investitori care s-au interesat de uzinele de la Borzești în ultimii 15 ani au venit mai ales din țările fostei URSS, dar jocurile de interese au hotărît altă soartă platformei. De departe, cea mai bună privatizare de aici a fost pentru Chimcomplex, achiziționată prin pachetul majoritar de acțiuni de Grupul Societățile Comerciale Române, controlat de Ștefan Vuza. Chimcomplex a investiti, în anii ’90, în secția de fabricare a sodelor prin procedeul cu membrană de ioni, Soda M, a rezistat presiunilor economiei de tranziție, iar acum a ajuns să obțină cel mai mare profit din 1990 încoace și este pregătită pentru investiții importante în următorii ani. Lîngă ea, Rafo a fost privatizată cu mare cîntec în 2001, a trecut printr-un con de turbulențe economico-financiare și politice de mare anvergură, dar prin valoarea producției industriale a rămas cea mai importantă întreprindere din Onești, din Moldova și din țară, fiind una dintre cele mai mari cinci rafinării ale României. Un boț de aur de mari dimensiuni, pentru care acum se bat încă multe interese cap în cap și pe care investitorii de la Calder-A Internațional au trecut-o într-un plan startegic de dezvoltare fără precedent. Gard în gard, Carom a avut o soartă mult mai vitregă, deși a rămas singurul producător de cauciuc sintetic din România. Tot interese mari, de grup și individuale, i-au curmat viața, iar acum Carom se află în stare de faliment și scoasă la mezat de statul român, prin firme de lichidare judiciară.
Carom ar putea angaja 1.200 de oameni
Dintre cei circa 15.000 de salariați de pe platforma industrială Borzești, la această oră mai lucrează aici doar 5.000. Economia de piață a stîlcit dezvoltarea platformei și a adus disperare în Onești. Prezența unui investitor important aici este, astfel, urmărită de oneșteni cu sufletul la gură. „”Nu ne-am putut vedea cu Iakov Goldovskiy, față în față – spune Ion Marian, liderul sindicatului Rafinorul. Dar mesajul pe care ni l-a transmis, prezența sa în Onești și promisiunea că în zece zile vom fi la aceeași masă înseamnă enorm pentru toți oneștenii. Ieri, la plecare, omul de afaceri de la Petrochemical nu a uitat să dea instrucțiuni, la Rafo, pentru cele mai mici detalii, care vizează inclusiv esteticul instalațiilor. Vrea totul la sfoară, așa cum și noi am văzut în Occident cînd am fost. A transmis salariaților să nu se teamă niciodată că rafinăria nu va fi pe drumul cel bun. Peste zece zile ne va spune clar ce dorește să facă în continuare. Este pentru prima oară cînd am văzut, la Onești, un investitor interesat nu doar de Rafo, ci de toată zona”.
Speranța a revenit, deci, și în sufletul salariaților de la Carom. Liderul sindicatului „Carom”, Vasilică Udrea, ne-a declarat, ieri, că tensiunea în care au stat oamenii de aici a fost maximă. „Stăm, de ieri, mai liniștiți – a spus liderul sindical. Noi sîntem, la Carom, ceva mai mult de 600 de oameni. Dar avem alte multe sute de colegi concediați. Combinatul este în fază de licitație, pentru a fi preluat de un investitor. Licitația va avea un termen clar săptămîna viitoare, dar de ea se interesează, deja, Calder-A și firma poloneză Dwory. Procedura a fost foarte greoaie, dar s-a terminat într-un timp record. Licitația va avea loc în noiembrie, iar vizita omului de afaceri de la Petrochemical a confirmat că aceasta va fi sigur prezentă la licitație prin Calder. Au venit și polonezii la noi, să ne vadă, deci lucrurile sînt foarte serioase. Oricum, Petrochemical este interesată de fabricația de cauciuc – inclusiv instalația de butadienă. Dar mai avem și două-trei instalații interesante pentru rafinarea petrolului. Ieri, trei-patru specialiști de la Petrochemical au intrat în toate obiectivele de care sînt interesați. Concluzia finală a fost că au fost încîntați, iar acceptul dat lui Calder pentru Rafo este o certitudine și pentru Carom. Iar la noi ar fi vorba de 1.200 de salariați care ar primi de lucru”. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.