Un bărbat în vîrstă de 57 de ani, din Moinești, este cercetat pentru fals în declarații și conducere sub influența alcoolului după ce a fost surprins la volan cu o alcoolemie de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pentru a scăpa, bărbatul s-a dat drept fratele său, însă la verificările făcute de polițiști, aceștia au constatat că poza din baza lor de date nu prea seamănă cu cel pe care îl aveau în față. Constantin P. fusese oprit vineri, 17 mai, de un agent al Poliției Rutiere din Moinești, pe strada Tudor Vladimirescu, în timp ce conducea un autovehicul. Pentru că nu avea nici un act de identitate la el, șoferul a declarat că se numețte Gheorghe P., de 50 de ani. La o primă verificare prin stație, datele s-au dovedit corecte, însă, după ce i s-au recoltat probele biologice, și a fost condus la sediul poliției, s-a constatat că fotografia lui Gheorghe P. nu prea se potrivea cu înfățișarea șoferului. Acesta a recunoscut că a declarat fals datele de identificare ale fratelui său, pentru a scăpa de pedeapsă. (Răzvan BIBIRE)ghe P., de 50 de ani. La o primă verificare prin stație, datele s-au dovedit corecte
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.