S-a dat liber la pensiile private

Administrator

Și bătrînețea se asigură pe principii capitaliste (2)

Sistemul românesc de pensii revine, din această lună, la normalitate. Avizarea primei societăți în calitate de administrator de fonduri de pensii private (facultative) a deschis poarta către o asemenea normalitate, caracterizată în primul rînd prin libertatea individului de a alege modul în care își adună, pentru anii de senectute, un venit cu care să-și permită o viață mai ușoară. Și, în primul rînd, să-și asigure o asemenea stare. Sistemul pensiilor de stat, care de la începutul anilor ’50 ai secolului trecut a înlocuit pensiile private s-a dovedit ineficient într-o societate bazată pe alte principii decît cele socialiste. Societatea capitalistă pune accent pe proprietate, pensia privată fiind și ea o mică proprietate, asupra căreia veghează chiar stăpînul ei. Dacă în sistemul pensiilor private facultative avem primul administrator de fond autorizat, în cel al pensiilor private obligatorii avizarea a început abia pe 10 aprilie. Ce înseamnă această nouă organizare a sistemului de pensii în România, care sînt etapele lui și pe cine vizează ea, am căutat să aflăm, în amănunt, de la directorul agenției Bacău a ING Asigurări de Viață, Cristina Petraș. Iată, acum, a doua parte a convorbirii noastre cu specialistul de la ING Viață.

– Care este, doamnă director, limita pînă la care poți cotiza la fondul de pensii facultative?
– Deponenții în acest fond trebuie să se limiteze la maxim 15% din salariul brut, limită în care poate interveni și angajatorul.
– Deci, angajatorul poate susține o parte din acest procent, în favoarea angajatului. De ce ar face-o?
– Pentru că angajatorul beneficiază, astfel, de o deducere fiscală, în limita sumei de 200 de euro pe an, cum și angajatul poate deduce tot 200 de euro. în plus, angajatorul nu face operații contabile complicate, pentru a aloca un procent în favoarea angajatului. La pensiile private obligatorii, de exemplu, nu face decît să menționeze, în declarația către Casa de Pensii, numele fondului către care se duc cei 2% pentru pensia privată.
– De cînd se poate cotiza la cele două categorii de fonduri de pensii private?
– Colectarea propriu-zisă a contribuțiilor la fondul de pensii private obligatorii începe de la 1 ianuarie 2008, dar la pensiile facultative de la 1 mai 2007.

Pensii în pachete salariale

– Se vorbește, în legătură cu pensiile private facultative, și de includerea lor în pachetele salariale, în firmele la care angajatorii acceptă aceasta, folosind asemenea bonusuri pentru a-și fideliza salariații.
– Angajatorii pot face aceasta pentru fidelizarea salariaților și îi și educă, din punct de vedere financiar. Pentru că îi poate mobiliza să economisească și ei o parte din venituri. O educație financiară pe care poate nu au avut-o pînă acum.
– Dar România a mai avut un sistem de pensii private, în perioada interbelică.
– Acest sistem funcționează de la începutul secolului trecut, dar a fost desființat odată cu instaurarea comunismului. Lucrurile s-au schimbat pe toate planurile. Pensiile de stat au devenit un monopol.
– Cum alegem un fond de pensii sau altul? Trebuie să te gîndești, puțin, înainte de a face pasul.
– Fiecare fond care va fi pe piață va avea un prospect de ofertă, prin care se va prezenta tuturor celor interesați. Acestea vor conține informații despre structura investițiilor, despre nivelul comisioanelor și taxelor, astfel încît cei care doresc pot afla primele amănunte. Ulterior, fondurile se vor diferenția și prin randamentele pe care le obțin, iar în funcție de toate acestea oamenii se vor orienta către un fond sau altul. în plus, și după aderarea la un fond, în funcție de informațiile primite, deponenții se pot orienta către un alt fond, evident cu plata unor comisioane. Toate aceste fonduri vor fi destul de transparente, oamenii vor fi permanent informați despre evoluția fondului.

Pensii facultative de la mai multe fonduri

– Dar există și un organism creat special pentru a monitoriza această piață. Care este el?
– Este Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. Ea va aviza și administratorii de fonduri de pensii private și conținutul prospectelor cu care acestea se vor prezenta. Dar în această perioadă ne așteptăm și la o adevărată campanie de prezentare a fondurilor. Vom intra curînd în ea și ne vom prezenta publicului prin presă.
– Este posibil ca un deponent să cotizeze, simultan, la mai multe fonduri de pensii?
– La pensiile private obligatorii, participarea este, cert, la un singur fond. însă la cele facultative, participarea poate fi la mai multe fonduri concomitent, dar în limita celor 15% din salariul brut.
– Există, desigur o reglementare legală în acest sens. Care este ea?
– E vorba de Legea 204 pe 2006 privind pensiile facultative.l ei. Dacă în sistemul pensi

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.