Aeroportul Internațional are căutare tot mai mare printre pasageri. Cel puțin așa arată statisticile instituției, pe primele patru luni ale acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Dacă în 2006, de pe aeroportul băcăuan, în ianuarie, se îmbarcau 1962 de pasageri, anul acesta, numărul lor a ajuns la 3.506. în ceea ce privește călătorii care au ajuns în Bacău, anul trecut, în ianuarie erau înregistrați 1.688 de persoane, în timp ce anul acesta au ajuns în Bacău 2.628 de călători. Acestora li se adaugă însă și cei aflați în tranzit, dar care din păcate nu se constituie în sursă de venit pentru Aeroport. „Numărul pasagerilor crește de obicei în preajma sărbătorilor. Astfel, printre momentele de vîrf sînt sărbătorile de iarnă sau Paștele”, a explicat Cristian Stanciu, directorul Aeroportului Bacău. Anul acesta, în luna aprilie, cînd au fost sărbătorile pascale, de pe Aeroport au fost îmbarcați 4.394 de pasageri, iar alți 4.366 au ajuns acasă. Traficul în continuă creștere a dus și la sporirea veniturilor instituției. „Traficul a crescut în primul rînd apariției serviciilor de «low-cost» spre Italia și, de luna viitoare, vom avea și spre Spania. în medie, venitul lunar este cuprins între 1,5 și două miliarde de lei vechi, aproape dublu față de cel de anul trecut”, a precizat Cristian Stanciu.
încet, încet se intră în Europa
De pe Aeroportul Bacău, pasagerii pot alege ca destinații variate țări europene. Cele mai multe curse sînt spre Italia, cu destinațiile Veneția, Milano, Bergamo, Bologna, Trieste, Verona, Roma, Ancona, Bari, Napoli și Torino. Alte patru curse leagă Bacăul de Germania: Frankfurt, Munchen, Stuttgart și Dusseldorf. Lor li se mai adaugă curse aeriene spre Lviv (Ucraina), Chișinău, APrsi și Atena. în scurt timp, alte trei destinații vor avea punctul de plecare de la Bacău: Spania, Irlanda și Anglia. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.