Ce este în sufletul unui elev acum, că s-a terminat vacanța? O încărcătură emoțională puternică, ne tremură tot trupul. Dar de ce să ne fie teamă că începe școala? Să gîndim pozitiv: sîntem mai curați sufletește și mai aproape de Dumnezeu după sfintele sărbători, cu o mai mare forță și putere de muncă, cu mai puțin stres și cu mai multă ambiție. Acum, că ne-am încărcat bateriile, trebuie să ne îndreptăm atenția către școală. Nu va fi chiar atît de greu, să ne gîndim: mult a fost, puțin mai este! Vor fi doar două luni în care se va definitiva munca noastră de un an. Materia se cam termină, cu toate că vin teze și lucrări, după care vom visa din nou la vacanță. Vom visa la zilele călduroase de vară, la cerul senin, la timpul nostru liber. Tot ceea ce trebuie să facem este să mai muncim puțin pentru ca apoi totul să fie foarte bine. Am întrebat cîțiva prieteni dacă așteaptă să înceapă școala.Cred că știți și care a fost răspunsul: „Nici să nu aud!”. Dar haideți să ne animăm un pic și să prindem curaj…
Școala are și ea părțile ei bune: colegii de clasă care te fac să rîzi azi și mîine, profesorii care pot fi duri dar și amicii tăi, reînoiești prietenii, relații… Mesajul meu este simplu: „Să nu facem o tragedie din școală. E necesară și contribuie la procesul nostru de maturizare”. (Mădălina STURZU)
Lasă un răspuns