Sesizările care vin pe adresa Agenției Regionale pentru Protecția Mediului (ARPM) nu sînt întotdeauna la fel de adevărate pe cît vor semnatarii lor să pară. Cei care alarmează voit, dar fără motiv, Protecția Mediului, pot ajunge în fața instanțelor de judecată. Așa au procedat inspefctorii de mediu pentru a-l liniști pe un locuitor al comunei Zemeș, care nu a găsit ceva mai bun de făcut decît să-i pună degeaba pe drumuri. „Neculai Popa, un cetățean din Zemeș, ne-a trimis o sesizare prin care reclama faptul că vecinii săi îi aruncă gunoaie în curte. Ne-am dus la fața locului, dar nu am văzut nici un gunoi în curte. Peste cîtva timp, omul a revenit cu o reclamație identică, dar și de data aceasta am mers pînă la Zemeș de pomană. Pus pe glume, omul ne-a mai pus de cîteva ori pe drumuri pentru același motiv închipuit, pînă cînd l-am dat în judecată. În urma procesului am obținut daune morale în valoare de 25 de milioane de lei, bani care au fost virați deja la bugetul statului”, ne-a declarat Iulian Movilă, directorul ARPM Bacău. (Eduard CUCU)
S-a găsitac de cojocul reclamagiilor de profesie
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.