• tînărul urma să se căsătorească în această toamnă
Un tînar de 23 de ani din comuna Berești Bistrița s-a spînzurat pentru că nu mai suporta suferința pe care i-o cauza boala.Tînărului i se pusese în urmă cu patru luni diagnosticul de cancer și în această toamnă intenționa să se căsătorească cu fata cu care era prieten de cinci ani.
Valentin Manolache a fost pînă în luna decembrie a anului trecut un tînăr absolut normal. Atunci și-a operat un flegmon, care-i apăruse la picior. După operație, starea sănătății lui s-a agravat și nimeni nu-și putea explica ce se întîmplă, mai ales că analizele îi ieșeau bune. „Din luna martie am descoperit că are cancer de oase și de atunci s-a simțit din ce în ce mai rău și au început durerile foarte mari”, povestește Maria, mama lui Valentin. În ultimul timp, suferința devenise insuportabilă pentru Valentin.Cu toate acestea, nimeni nu a bănuit ce avea să facă. Deși tot timpul era cineva cu el, joi dimineața a pîndit momentul cînd mama lui a plecat după medicamente și prietena lui să adape calul, s- a dus în spatele casei și s-a spînzurat. „Plîngea mult în ultimul timp. Dimineață s-a sculat, a umblat prin curte, mi-a spus că mă iubește și că îi pare rău că l-am cunoscut, apoi eu am plecat. Cînd m-am întors, l-am găsit spînzurat în spatele casei”, povestește Roxana Cojocaru, prietena tînărului. În această toamna, Valentin și Roxana stabiliseră să se căsătorească. Deși s-a sinucis, familia a cerut bisericii să-l înmormînteze pe Valentin creștineste pentru că a făcut acest gest din prea multă suferință. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns