Lumea culturală băcăuană și nu numai este este în doliu. Ieri noapte, în jurul orelor 2.00, Vasile Sporici, cunoscut și sub pseudonimul Vlad Sorianu, și-a încheiat drumul prin efemerul acestei vieți după cîteva săptămîni de grea suferință. Despre el a scris în „Ziarul de Bacău”, providențial, cu cîteva zile înainte de a se stinge, criticul Constantin Călin. Un prezent al timpului trecut, ce va deveni, odată cu scurgerea vremii un prezent continuu. „E unul din ultimii democrați ai cronicii literare. Și, totodată, unul din ultimii cu o ideologie articulată. Are particularitatea de a întruni în persoana sa un filosof, un biolog, un literat. Deficitar cîteodată la capitolul gust, compensează această lipsă prin strădania de a depista gîndirea latentă a autorilor, profunzimile oricărei lucrări literare. Critica sa e raționalistă, demonstrativă și, nu o dată, contrapunctică, adică de opoziție față de anumite idei și tendințe. Om de atitudine, d-l Vlad Sorianu s-a implicat, nu o dată, în polemici. O bună parte din notițele semnate sub numele Ioana Parava în «Ateneu» îi aparțin. Absența lui din post o vor resimți atît cititorii, cît și, îndeosebi, autorii băcăuani fără ieșire la critica mare, pe care i-a prezentat la «lansări» ori i-a recenzat. Nu cu aerul că face o pomană, ci voluntar, cu convingerea că merită să-și piardă timpul cu ei.” Nici lumea literară ieșeană nu a rămas indiferentă la pierderea suferintă de cultura băcăuană. „Vasile Sporici a fost un critic și un traducător de excepție, un foarte bun coleg. Dispariția sa este o mare pierdere pentru spațiul cultural băcăuan. Am avut onoarea de a-l avea colaborator la «Convorbiri literare». Regretăm dispariția unui scriitor adevărat”, ne-a declarat Casian Maria Spiridon, redactorul-șef al revistei „Convorbiri literare”.
Traducător de excepție
Critic și istoric literar, eseist, publicist, prozator, traducător, redactor al revistei „Ateneu”, dublu licențiat (biologie, filosofie), doctor în filosofie. Acesta a fost Vasile Sporici ori, pentru cei care nu o dată au citit reviste culturale, Vlad Sorianu. S-a născut sub zodia capricornului, la 14 ianuarie 1931. A făcut studiile primare în Bacău între 1938-1940, terminate apoi la Școala din Lapoș (Comănești), în 1943. A urmat gimnaziul și liceul la Liceul „Ferdinand I” din Bacău, în perioada 1943-1950. În anul 1954 a absolvit Facultatea de Biologie din cadrul Universității „C. I. Parhon” din București. A urmat cursuri postuniversitare la Școala Superioară de lectori de științe sociale la București (1954-1955) și Moscova la Universitatea „Lomonosov”. A adoptat o poziție prorevoluționară în cazul evenimentelor din Ungaria anului 1956, fiind impiedicat să-și continue munca de cercetare pentru susținerea doctoratului. După 20 de ani, în 1977, a obținut titlul de doctor în filosofie. A funcționat cîțiva ani ca profesor la școli din jurul Bacăului. A făcut parte din gruparea inițială a revistei „Ateneu”, fiind, din 1964, semnatarul cvasipermanent al cronicii literare. A fost redactor al revistei (1964-1966), redactor-șef adjunct (1966-1969), și a revenit în redacție în 1977 și a rămas pînă în 2004. Între 1969-1977 a fost director al Teatrului Dramatic „Bacovia” din Bacău, timp în care a transformat numele Teatrului de Stat în Teatrul Dramatic „Bacovia”, a invitat regizori străini și actori de marcă pe scena din Bacău . A înființat, împreună cu Carol Isac și Octavian Voicu, „Caietele Teatrului Bacovia”. După 1989, a coordonat unele publicații culturale locale și a devenit președintele Filialei Bacău a Fundației pentru știință și cultură „Ștefan Lupașcu”.
A debutat cu poezie în ziarul regional „Luptătorul” în 1947. A colaborat la „Ateneu”, „Convorbiri literare”, „Argeș”, „Cronica”, „Contemporanul”, „Tribuna”, „Revista de filosofie”, „Luceafărul”, „Familia”, „Adevărul literar și artistic”, „Vatra” și altele.
A scris „Glose critice” (critică și eseistică literară), București, Editura pentru literatură, 1968; „Contrapunct critic”, Iași, Ed. Junimea, 1971; „Determinare și structură în genetica modernă”, Iași, Ed. Junimea, 1978; „Timpul dezmoșteniților”, Iași, Ed. Junimea, 1983; „Literatura noastră cea de toate zilele… (eseuri și însemnări critice), Bacău, Ed. Plumb, 2001. A tradus numeroase cărți din literatura franceză, între care „Stephane Lupasco, Logica dinamică a contradictoriului”, București, Ed. Politică, 1982 (volum prefațat de Constantin Noica), precum și alte cărți aparținînd marelui gînditor, „Evoluția creatoare” de Henri Bergson, Iași, Ed. Institutul European, 1998 și ale cărți a căror înșiruire ar stîrni uimirea și nedumerirea multora. (Constantin GHERASIM, Eduard Cucu)
Lasă un răspuns