După perioade lungi de abstinență au reapărut și fondurile pentru săpăturile arheologice. Specialiștii băcăuani vor avea ocazia să continue munca de teren, indispensabilă unui cercetător dornic să descifreze tainele trecutului. „Anul acesta avem aprobată suma de 200 de milioane de lei pentru săpături arheologice la mai multe șantiere, între care Sarata, Fulgeriș, Răcăciuni, Răcătău, Mănăstirea Cașin, Tîrgu Trotuș. Activitatea va începe luna viitoare, cînd arheologii se vor apuca de muncă”, ne-a declarat Lăcrămioara Stratulat, directoarea Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”. În afara activității de teren, specialiștii de la Muzeul de Istorie din Bacău vor efectua și multe periegheze, adică cercetări de teren, în diferite zone ale județului, în vederea descoperirii unor eventuale șantiere arheologice. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns