Numărul lupilor care trăiesc în pădurile județului Bacău este mult mai mare decît o cer structurile fondurilor de vînătoare. Astfel, conform datelor existente la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vînătoare (ITRSV) Bacău, „numărul optim de lupi pentru zona Bacăului este de 59 de exemplare, în timp ce numărul real este de aproximativ 100 de exemplare”, ne-a informat Mihai Florescu, șeful ITRSV Bacău. Deși lupii s-au înmulțit, în timp ce numărul unor păsări, precum potîrnichile sau fazanii, este cu mult sub cel optim, nimeni nu se va putea atinge de ei pînă cînd nu vor provoca stricăciuni în fondul cinegetic sau în gospodăriile oamenilor. Și atunci, doar cu aprobări speciale. „Aprobări pentru vînarea lupilor se dau persoanelor cu atribuții de ocrotire a vînatului, ori în condiții speciale grupelor de vînătoare care achită cotizații suplimentare. însă la noi, anual, cota de recoltare este mică, în medie patru lupi pe an”, ne-a declarat Gheoghe Vrînceanu, directorul Asociației Județene a Vînătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Bacău. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.