Fotbal, Liga a 5-a: Partida dintre Cartier CFR și AS Negri s-a terminat mai repede decît se așteptau cei prezenți duminică la „Baza Nautică”. Asta pentru că arbitrul Pavel a decis să fluiere finalul întîlnirii încă din minutul 60. Motivul: „jucătorii celor două echipe s-au luat la bătaie, în această altercație fiind implicat și unul din arbitrii asistenți, care a fost lovit”. Pînă în acel minut, oaspeții conduceau cu 1-0. Spiritele s-au încins după ce unul din fotbaliștii echipei gazdă a fost eliminat de pe teren pentru cumul de cartonașe galbene. Partida era una importantă în campionatul Ligii a 5-a, ambele echipe vîzînd poziția a 4-a, ce asigură prezența în turneul „play-off”. „După toate probabilitățile, echipa gazdă va fi sancționată cu pierderea jocului, cu 0-3. Probabil că va primi și o amendă”, a precizat unul din oficialii AJF-ului.
(Cristi SAVA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.