Să visăm frumos

Nu-ți face iluzii ca să nu ai deziluzii

Nu cred că există pe lume vreun om care să nu fi avut un vis sau o aspirație proprie. Mai mare sau mai mic, mai pămîntesc sau mai aerian, mai nebunesc sau mai realist, visul ca aspirație ne însoțește pe tot parcursul vieții, ne dă imbolduri, ne motivează în acțiunile noastre. Copiii visează să ajungă maturi, maturii visează să nu îmbătrînească, bătrînii visează să fie iar copii – iată doar cîteva din aspirațiile existențiale și nemărturisite ale oamenilor și, din nefericire, irealizabile.
Dacă vorbim despre aspirațiile realiste, realizabile prin propriile noastre puteri, dar condiționate de o serie de factori externi, cum ar fi regimul politic, starea socio-economică, nivelul mental și de gîndire al celor care intervin în materializarea visului tău, lucrurile scapă total de sub control. De pildă, în societatea socialistă de dinainte de 1989 visul era interzis, sau era permis doar după ce primeai aprobare de la partid și doar dacă nu contravenea principiilor marxist-leniniste sau ale vreunui activist de partid extrem de zelos, care putea să depisteze un pericol major în dorința unui muzician de a concerta peste hotare, să zicem.
Am trecut pragul socialismului și am ajuns, unde? La capitalism, spun unii, orînduire care, pare-se, este superioară precedentei, cu condiția să aștepți vreo 20 de ani (vezi profeția lui Silviu Brucan) pentru ca lucrurile să se așeze, să intre pe făgașul lor normal. Ce se întîmplă cu visurile noastre în această perioadă? Ne sînt permise!, vom zice. O, ce mare realizare! Putem visa liniștiți la orice ne poate trece prin cap, cu precizarea că doar unii au parte și de împlinirea visurilor, unii care nu sînt mai merituoși decît alții, atîta doar că au privilegiul puterii. Puterea politică, în primul rînd; și apoi puterea banilor (sau invers)? Acestea sînt două condiții necesare și suficiente pentru a ți se îndeplini visul !
Este o cale atît de lungă de la ce au visat toți românii după revoluție și la ce s-a ajuns acum, încît stau și mă crucesc! Este o diferență incomensurabilă între ce ne arată Occidentul că este capitalismul și ce se petrece la noi, de-ți vine să-ți iei cîmpii! Este cale ca de la cer la pămînt între valorile europene, cum ar fi respectul pentru om și pentru lege, toleranță și tratamentul egal pentru toate etniile și rasele, accesul liber și neîngrădit la școli, sănătate, servicii și între non-valorile mioritice (disprețul față de om, condiționarea și limitarea accesului la sănătate, ignorarea legilor etc.), ca și între valorile trainice, durabile și cele efemere și de doi bani, cum ar fi Luciano Pavarotti în comparație cu Florin Salam!
Știți la ce mă aștept acum? Ca manelele să fie ridicate la rang de muzică națională, iar imnul României să fie „Cine-e șefu’, eu sunt șefu'” – manea de mare profunzime și valoare muzicală, în mare vogă la românii patrioți și iubitori de țară.
Sub aceste auspicii și ajutați de legislația care „încurajează” dezvoltarea carierelor și accesul la funcții de conducere, mulți români care iubesc manelele se vor visa peste noapte „șefi”, iar a doua zi vor fi „unși”, spre deosebire de noi, care vom muri frustrați că nu ascultăm o astfel de muzică.
Mă doare sufletul cînd scriu aceste rînduri pentru că ironia amară tot împotriva mea lucrează, tot pe mine mă ustură, pentru că visele mele și visele noastre sînt mai departe condiționate de bani și politică, pentru că nimeni nu este dispus cu adevărat să promoveze VALOAREA.
Cel mai trist lucru, nu pentru mine ca individ, ci pentru noi, ca nație, este că, însumate, toate aceste neîmpliniri ne-au transformat într-un popor „mic”, „bicisnic”, capabil să tolereze impostura, fără putința de a recunoaște și de a respecta valoarea, fără veleități de stat european. Afirm acest lucru cu toată tăria, chiar acum, în prag de aderare, și-i desfid pe toți cei care m-ar contrazice, ca un gest minim de decență față de toți europenii care agreează, sau nu, integrarea noastră în Uniunea Europeană, dar cu care vom fi totuși parteneri începând cu 1 ianuarie 2007. Astfel, integrarea noastră în Uniunea Europeană, deși dorită și așteptată de mare parte dintre români, contestată de o altă mare parte, s-a transformat dintr-un vis frumos, a cărui împlinire ar fi încununat eliberare nației române de comunism, într-un soi de troc, o afacere veroasă, ca atît de multe altele făcute de statul român, în care el, statul, se dovedește a fi mincinos, necinstit și incorect. (Camelia MALEA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!