Sala „Ateneu” a ajuns și sală de teatru?

Administrator

Marii actori români ridică întrebări cu privire la sălile din Bacău

• de ce nu s-a jucat „Curat, murdar” la sala teatrului sau la Casa de Cultură? n aceasta e întrebarea pe care și-a pus-o actorul și regizorul Grigore Gonța

Cînd un actor întruchipează din memorie, într-o manieră admirabilă, rolul lui Conu Leonida, la vîrsta de 87 de ani, cuvintele sînt de prisos. Ați ghicit! Este vorba de maestrul Radu Beligan care a revenit în orașul Bacău. De această dată nu însoțit de un singur profesionist, ci de o trupă, pentru a prezenta, în premieră, spectacolul „Curat, murdar”, în regia lui Grigore Gonța. în aceste condiții, nu e de mirare că aproape 400 de băcăuani au ales să-și petrească lăsatul secului la sala „Ateneu” a Filarmonicii „Mihail Jora”. Și, chiar dacă au dat 40 RON pe un bilet, n-au avut regrete. Li s-a oferit un ceas și jumătate de umor de supercalitate „marca” I.L. Caragiale și Tudor Mușatescu, realizat de maeștri ai genului Radu Beligan, Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Silvia Năstase, Alexandru Georgescu, Monica Davidescu și Grigore Gonța. Chiar dacă nu a mai înghețat într-o sală la Bacău, așa cum a pățit anul trecut, maestrul Radu Beligan, ca și colegii Gheorghe Dinică și Marin Moraru au refuzat să facă declarații înainte de spectacolul „Curat, murdar”. „Nici nu te gîndi”, a fost răspunsul prompt al maestrului Radu Beligan. Motivul aveam să-l aflăm de la impresarul trupei, Vlad Gheorghe. „Li s-au pus niște intrebări deranjante de către niște ziariști de la Iași”, ne-a explica impresarul. E drept, artiștii au comunicat într-o manieră exemplară cu publicul prezent în sală, public ce a aplaudat minute în șir fiecare reprezentație.
Mai deschiși către presă ori mai puțin afectați de cele spuse de ziariștii ieșeni s-au arătat a fi regizorul Gonța și actrița Monica Davidescu. Grigore Gonța ne-a spus cîte ceva, înainte de spectacol, despre colajul Caragiale-Mușatescu pe care l-a prezentat și la Iași și-l prezintă, astăzi, și la Bîrlad, dar a rememorat și ultimele apariții în fața pubicului băcăuan. „Pe scena din Bacău n-am mai ajuns încă dinainte de 1989, cînd am jucat în «Romulus cel Mare». Am fost prezent și la un simpozion organizat la Centrul de Cultură «George Apostu», în urmă cu doi ani”, ne-a zis regizorul Gonța.
Marea sa dilemă a fost legată de neînțelegerea unui lucru aparent simplu: „de ce nu s-a jucat piesa la sala Teatrului «Bacovia» sau la Casa de Cultură? Probabil sălile sînt neîncălzite sau ocupate”, a răspuns tot Grigore Gonța, care a conchis: „Oricum, și această sală este foarte frumoasă. Este intimă”. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.