Salariații care pleacă din firmă trebuie să primească imediat fișele fiscale

Redacția Ziarul de Bacău

• pentru încălcarea obligațiilor privind fișele fiscale, amenzile sînt de 5 – 100 de milioane de lei

Toți angajatorii trebuie să declare la fisc banii pe care îi achită drept salarii în 2004 și impozitele aferente. Maricel Radu, purtător de cuvînt al Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP), spune că „venitul din salarii cuprinde toate cîștigurile în bani și/sau în natură, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate de muncă, de maternitate și pentru concediul de îngrijire a copilului în vîrstă de pînă la doi ani, obținute de o persoană fizică, în cursul unui an fiscal, pe baza unui contract individual de muncă”. Radu spune că toți agenții economici trebuie să completeze, pentru fiecare angajat, fișele fiscale, conform modelului și instrucțiunilor aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr.161/2004, cu datele personale ale contribuabililor, mențiunile referitoare la deducerile personale, veniturile din salarii achitate angajaților, precum și impozitul reținut și virat în cursul anului. „Programul pentru completarea fișelor fiscale este pus la dispoziție gratuit de administrațiile finanțelor publice, care oferă următoarele facilități: realizarea preluării, calculului și tipăririi fișelor fiscale; crearea fișierelor de fișe fiscale în format electronic; validarea datelor introduse, după verificarea prealabilă a acestora și a corelațiilor cerute de formular; verificarea corectitudinii codului numeric personal înscris în fișa fiscală”, precizează Maricel Radu. Reprezentantul fiscului mai spune că, pentru persoanele fizice care încetează să obțină venituri din salarii sau asimilate salariilor în timpul anului, plătitorii vor înmîna persoanei respective un exemplar al fișei fiscale, odată cu definitivarea formelor de lichidare sau la încetarea raporturilor contractuale în baza cărora s-au achitat salariile, altele decît cele de la funcția de bază.

Fișele fiscale pentru salariații care au fost detașați la o altă unitate, trebuie completate de unitatea care a încheiat contractele cu aceștia. „În situația în care unitatea la care salariații au fost detașați fac și plata salariului, angajatorul care a detașat comunică angajatorului la care aceștia sînt detașati date referitoare la coeficienții de deducere, precum și eventualele modificări ale acestora apărute în cursul anului”, spune Radu. Pe baza acestor date, unitatea la care salariații au fost detașați întocmește statele de salarii, calculează impozitul și transmite lunar unității de la care au fost detașați informații privind venitul net și impozitul reținut pentru angajat, în scopul completării fișelor fiscale. Angajatorii care nu-și respectă obligațiile privind completarea și păstrarea fișelor fiscale și transmiterea acestora către salariați pot primi amenzi de 5-100 de milioane de lei. (Florin POPESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.