Salariații CEC sînt la un pas de grevă

Administrator

Situația de la CEC rămîne încordată. După negocierile dintre administrația băncii și reprezentanții salariaților care au avut loc în această săptămînă nu s-a ajuns la un acord definitiv în ceea ce privește Contractul Colectuiv de Muncă șin revendicările avansate de salariați cu privire la nivelul salariilor. Asupra salariaților mai planează și sceptrul concedierilor, prin restructurarea băncii. „Pînă ieri, 10 iunie – ne-a spus liderul sinicaliștilor din sucursala CEC Bacău, Maria Palade -, nu aveam nici o hotărîre de a începe o acțiune sindicală de amploare. Luni, 13 iunie, la București se va întruni Biroul național și va analiza stadiul negocierilor. Măsurile care vor fi luate ne vor fi comunicate imediat. Rămîne certă și nerezolvată principala noastră problemă, ce a saalriilor, care nu au ținut pasul cu realizările și creșterea băncii și, în plus, acum ne gîndim și la restructurările care se anunță și la cei care ar putea părăsi locurile lor de muncă”. Angajații solicită fie majorarea cu 15 la sută a salariilor, începand de la 1 iunie 2005, și o altă creștere de 5 la sută în luna decembrie, fie o majorare în două tranșe cu cîte 10 la sută, tot la 1 iunie, respectiv și de la 1 decembrie 2005. Reprezentanții administrației au oferit o creștere cu 10 la sută, începand cu 1 iunie, și cu 5 la sută în decembrie, cu condiția să fie realizat planul financiar al instituției. A doua variantă propusă de administrație a fost majorarea cu 12 la sută din iunie și anularea primei de Crăciun. Referitor la plățile compensatorii – un alt punct aflat în divergență – sindicatele au cerut 12 salarii la disponibilizare pentru cei cu vechime în muncă între 15 și 20 de ani și 15 salarii pentru cei cu vechime mai mare de 20 de ani. Administrația a oferit 9 și, respectiv, 12 salarii compensatorii.
Liderii sindicali din capitală au fost mai categorici la o conferință de presă care a avut loc la jumătatea săptămînii, pe această temă. „Salariații trăiesc într-o atmosferă de teroare instituită de conducere, de cînd au început negocierile pentru privatizarea CEC” – a declarat Matei Brătianu, secretarul general al Blocului Național Sindical (BNS). Acesta consideră că ministrul finanțelor publice, Ionuț Popescu, ar încerca să-i intimideze pe salariați din dorința de a livra viitorului cumpărător al CEC o instituție „curățată de salariați și lăsată cu cîtiva angajați plătiți prost”. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.