• o delegație de salariați ai Rafinăriei Dărmănești, însoțiți de primarul din localitate, au cerut ajutorul prefectului județului • salariații s-au blocat în rafinărie deciși să nu mai plece decît atunci cînd își vor primi salariile
Aproximativ 300 de salariați ai rafinăriei Dărmănești s-au blocat în interiorul societății și refuză să părăsească incinta rafinăriei pînă cînd nu-și vor primi drepturile salariale care li se cuvin. Suma necesară cu tot cu plata salariilor compensatorii ar ajunge la aproape 100 de miliarde de lei. Disperați, ei i-au cerut ieri prefectului Cătălin Mardare să intervină măcar pentru plata salariilor restante pe 2004, în vaoalre de 15 miliarde de lei. Oficialitățile știu că sînt necesare măsuri pentru a detensiona situația de la Dărmănești, care riscă să scape de sub control în cîteva zile. Oamenii sînt din ce în ce mai nemulțumiți, cu atît mai mult cu cît, peste două zile, toți salariații vor pleca acasă. „Oamenii au fost disponibilizați în tranșe. Grosul însă, oamenii care au lucrat aici peste 15 ani, vor pleca pe 18 martie și în situația asta sînt 220 de salariați. Este firesc să fie neliniștiți, pentru că nu au nici o garanție că își vor primi salariile restante”, ne-au declarat salariații de la Rafinăria Dărmănești.
Întrevederea cu reprezentantul guvernului în Bacău, prefectul Cătălin Mardare, a fost intermediată de primarul din Dărmănești, Dumitru Cojocaru, alarmat și el de faptul că se vede cu peste 700 de șomeri pe cap dintr-un foc și, în plus, cu o rafinărie care ar putea cădea pradă furiei oamenilor neplătiți. Prefectul însă nu prea are cum să-i ajute pe oameni, iar ei sînt conștienți de asta. Cătălin Mardare i-a ascultat cu atenție și le-a promis că se va implica atît cît îi permit competențele pe care le are. „Încercăm să găsim o cale juridică pentru a obține 15 miliarde de lei, suma necesară pentru achitarea drepturilor salariale ale oamenilor. Avînd în vedere situația juridică a rafinăriei, este mai greu. Să vedem care sînt creanțele, cine sînt debitorii”, ne-a spus și prefectul Cătălin Mardare după întrevederea cu salariații de la Rafinăria Dărmănești.
„SNP-ul să ne dea bani din gajurile pe care le execută”
Rafinorii spun că o cale sigură pentru stingerea conflictului ar fi aceea ca SNP Petrom să le dea și lor din ceea ce obține în urma vînzării gajurilor și să le plătească cu prioritate salariile. SNP Petrom dispune de garanții depuse de Iacobov pe vremea cînd se derulau contractele și pe care acum le vinde, după ce judecătorii au declanșat procesul de lichidare a rafinăriei. SNP refuză să le dea și foștilor salariați din banii recuperați pe acestă cale. Fără bani, viața dărmăneștenilor devine tot mai dificilă. „Am renunțat la cablu, la telefon, apa o iau din curte, mîine vine curentul și taxa fetei la facultate. Ce să mă mai fac? Credeți că pe ăștia îi interesează că mie nu mi-au dat salariul din decembrie?”, ne-a întrebat Dumitru Roman. Salariații sînt furioși și pentru că nu-i mai bagă nimeni în seamă deși toată lumea este conștientă de pericolul pe care l-ar reprezenta furia oamenilor scăpată de sub control. „Cum, cine să ne bage în seamă? Fostul patron, că doar pentru el am muncit atîta vreme, să-i îngroșăm lui buzunarele”, ne-au spus într-un glas oamenii.
Lichidatorul rafinăriei, firma Profesional Tenarus din Onești, susține că nu mai are decît 36 de salariați pe care i-a desemnat să facă parte din echipa de intervenție a rafinăriei dărmăneștene. „Eu nu i-am chemat la muncă. Se duc acolo și se plimbă prin întreprindere, dar de fapt ei intră samavolnic, pentru că eu am lăsat la poartă lista cu cei 36 de oameni care au acces în rafinărie. Nu știu ce fac, pentru că nu mă pun de-a curmezișul să nu intre, că ar însemna să mă iau la bătaie cu ei, dar în secții oricum nu pot intra, pentru că sînt sigilate”, ne-a declarat lichidatorul Alexandru Tabarcea. El a mai precizat că situația banilor necesari pentru plata salariilor este o problemă mult mai gravă decît s-ar putea crede și că, cel puțin pentru moment, nici nu se întrevăd soluții. „Eu am depus cerere ca sumele obținute de SNP Petrom din executarea gajurilor să fie împărțite cu prioritate salariaților, dar judecătorii nu au acceptat cererea. Deocamdată nu am de unde să fac rost de alți bani, că pînă și paza a fost preluată de SNP Petrom”, ne-a spus lichidatorul.
(Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns