Salariile angajaților de la CET vor îngheța

Redacția Ziarul de Bacău

Membrii Adunării Generale a Acționarilor de la CET Bacău au decis, la ședința de luni, ca salariile angajaților din societate să rămînă nemodificate pentru anul următor. Măsura înghețării lefurilor a fost luată din considerente financiare. În 2001, CET a încheiat anul financiar cu pierderi de 260 de miliarde de lei, iar pentru anul acesta deficitul este prognozat să se reducă la jumătate. „În condițiile în care societatea este nerentabilă nu ne putem permite să majorăm salariile. Chiar și în această situație cheltuielile salariale se ridică la 13,5 la sută din totalul veniturilor, procent care nu este deloc rău”, a apreciat directorul CET, Vasile Drăgușanu.

Fondul lunar de salarii la CET Bacău, ce include și viramentele către stat, se ridică la 6,8 miliarde de lei, numărul salariaților fiind de 405. Salariul mediu brut la termocentrala băcăuană ajunge la 8,9 milioane de lei. Membrii AGA au desemnat ca din echipa negocieriere să facă parte directorii societății, juristul și reprezentantul compartimentului Resurse Umane. Din punctul de vedere al directorului Drăgușanu, prea multe lucruri nu vor fi negociate cu sindicaliștii, în condițiile în care salariile vor rămîne cele bătute în cuie anul trecut. Negocierea contractului colectiv de muncă va începe lunea viitoare.

Marea modificare propusă de actuala conducere a CET va veni, însă, la negocierea contractului individual de muncă, preconizată pentru începutul anului următor. „Vrem să introducem un sistem de plată adaptat la economia de piață. Acest lucru înseamnă că sporurile vor fi incluse în salariul de bază, pestru a face o departajare a aportului fiecărui salariat în societate”, a mai spus directorul Vasile Drăgușanu. Sistemul de plată care va fi introdus de CET de anul viitor ar putea dezavantaja salariații cu vechime mare în societate, ale căror salarii cresc din cauza sporurilor, ajungînd să fie mai mari decît ale inginerilor sau maiștrilor. (Costinela BREAHNĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.