~3 min lectură 0 comentarii

Salariile restante de la Amurco, promise din „marți” în „marți”

Redacția Ziarul de Bacău

Marți, 20 mai, a fost termenul anunțat de admnistratorii grupului InterAgro pentru plata salariilor restante în societatea Amurco, din Bacău, care face parte din acest grup. „Nu știm dacă se vor face plăți integral sau parțial – spunea, la sfârșitul săptămânii trecute, directorul general al combinatului, Laurențiu Hotea. Eu cred, însă, că dacă s-ar achita restanțele măcar pe două luni tot ar fi un pas înainte. Nu e sumă mică nici așa, ar fi circa 2,8 milioane de lei de plătit. Însă ar detensiona situația. Să nu uităm, totuși, că banii nu pot fi găsiți dacă nu este producție, dacă nu se vinde marfă. Iar eu am o poziție ingrată: între salariați și patronat. Îi înțeleg și pe unii, și pe ceilalți.”

Econ.amurco

Salariații de la Amurco se află între două pericole: să se întârzie plata salariilor restante, dar și să rămână definitiv fără locurile de muncă. Ei au primit deja preavize pentru concediere, pentru că InterAgro va închide combinatul. Motivul principal este prețul mare al gazului metan, materie primă indispensabilă procesului tehnologic.
Cu toate acestea, Ioan Niculae, omul de afaceri care controlează Grupul InterAgro, a spus în mai multe rânduri că intenția sa este să mențină viabile combinatele de îngrășăminte chimice din portofoliul companiei și să mențină și personalul specializat, care, profesional, este destul de rar. „Și la Bacău – a precizat Laurențiu Hotea – mai avem numai câteva sute de specialiști, care nu se fac atât de ușor. Într-un operator din industria de îngrășăminte chimice poți spune că ai încredere numai după cinci-șapte ani de experiență.”

La Amurco, oamenii nu și-au primit salariile din ianuarie. Mai au de primit banii pe februarie, martie și aprilie. Dar imediat se sfârșește și luna mai. Sunt circa 440 de salariați care au fost în acrtivitate. Pe 27 februarie, însă, au fost oprite instalațiile, dar Laurențiu Hotea crede că acestea pot fi repornite oricând. „Amurco este printre puținele combinate chimice cu autorizație de mediu – a spus specialistul care girează funcția de director general. S-au făcut investiții în acest sens. Sigur, mai sunt probleme, dar suntem acolo să le rezolvăm. Combinatul este viabil, poate oricând să producă. Și, producând, poate fi bine pentru toată lumea.”

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.