Salutări din Bacău!

Vechi unități militare

„Dacă în 1877 dorobanții băcăuani au ajuns – și s-au întors cu mici pierderi, dar victorioși – de la Grivița și Plevna și dacă la 1913 urmașii lor – infanteriștii băcăuani și celelalte trupe locale, trecând Dunărea au străbătut Bulgaria peste Balcani de la Etropol și Slatita până în fața Capitalei Bulgare și s-au întors sănătoși, nu tot așa a fost soarta trupelor băcăuane în războiul 1916-1918, care a secerat mii de viteji pe întinsul fronturilor de luptă, din regimentele locale, veșnic refăcute în urma pierderilor. Destinul a voit ca și în această împrejurare, în Războiul cel Mare pentru întregirea neamului românesc, trupele băcăuane să lupte cât mai mult pe propriul lor teritoriu județean și alături de celelalte trupe de aceiași înaltă valoare să contribuie într-o largă măsură de sacrificii, în luptele de pe vechea frontieră a Carpaților băcăuani și să se scrie cu propriul lor sânge eterna lozincă a frontului Cașin – Oituz – Slănic – Uz -Trotuș: Pe aici nu se trece. Regimentele de infanterie Băcăuană au cunoscut cu prisosință entuziasmul ofensivei la baionetă, dar și îngrijorarea defensivei propriului teritoriu, căci spre deosebire de alte trupe (…) aceste regimente și cele de artilerie locală au trecut împreună cu celelalte corpuri de trupe divizionare, trecătorile Carpaților corespunzătoare județului Bacău până dincolo de Miercurea Ciucului și unele pe valea Bicazului și apoi defileul Mureșului (…) siliți a se retrage din Înalt ordin român pe vechea frontieră M-rea Cașin – Oituz- Uz – Bicaz, spre a se opune puhoiului dușman care încerca să se reverse cu prețul oricăror sacrificii de sânge asupra Moldovei, care în acele vremuri de tristă amintire era România însăși, situație eroică defensivă care a împiedicat pe vrăjmași la cucerirea unei singure palme de pământ, mai mult din pozițiile pe care s-au oprit regimentele noastre care au avut de apărat o dată cu propriul lor teritoriu și cerc de foc, Cașin – Oituz -Slănic – Trotuș, din jurul Bacăului lor, și Bicaz (Neamț), soarta Națiunei și Statului Român, aflate în spatele acestui cadril al morții… Din aceleași trupe băcăuane, un batalion activ, al patrulea din regimentul 27 infanterie, dezlipit de regimentul de origine din prima zi a mobilizării, servind ca trupă de acoperire în acțiunea de pe valea Bicazului și Mureșului (…) a vut în cursul războiului o soartă ostășească neîntrecută, căci a luptat voinicește pe toate fronturile de luptă ale armatei române… Acest batalion este acela care între alte fapte de arme a intervenit ca ultimă rezervă în luptele de la 7 – 8 octombrie 1916 și a împiedicat decisiv trupele austro – ungare victorioase de a pătrunde în Moldova prin defileul Bicaz – Tarcău… ” (Gr. Grigorevici, „Bacăul din trecut și de azi”, 1934). (Material documentar și ilustrații din colecția privată ing. Ioan Catană) Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!