Salutări din Bacău!

Administrator

Catedrala Sfîntul Nicolae

Astăzi vom încerca să vă transmitem un alt fel de mesaj. Nu vom face o comunicare tehnicistă. Nu vom prezenta, sec, informații privind importanța arhitectonică, valoarea artistică a picturilor sau evoluția monumentului ortodox în cei peste 150 de ani de existență.
Catedrala Sfântul Nicolae din Bacău a fost zidită între anii 1848-1850 prin subscripție publică și prin stăruințele căminarului Pavalache Cristea și ale protopopului Ioan Enache Petrovici. Se povestește că aceștia, după ce s-a pus temelia bisericii, au dus pe schelă, în poalele anteriului, cele dintîi cărămizi ale construcției acestei bijuterii. Cu un alt prilej vă vom comunica detaliile construcției, valoarea artistică a picturii, importanța odăjdiilor, evoluția acareturilor gospodărești și ierarhii acestei biserici.
Astăzi vă vom spune cîteva lucruri despre clopotul ce ne cheamă de atîtea decenii să poposim, cel puțin cîteva minute, cu noi în spiritul Domnului.
Clopotul cel mare a fost turnat în curtea bisericii din diferite metale: aur, argint, cupru, fier ce s-au strîns de pe la boieri, negustori și de la toți cetățenii creștini ai orașului. Clopotul are următoarea inscripție (tradusă de pr. Al. Apostol,): „Acest clopot sau vărsat de 400 de oca cu capital adunat din milostenie prin stăruința și ajutorul dat de Epitr. Bisericei Sf. Erarh Nicolae din Târgu Bacău, anume Iconom Ioan Petrovici și spt. Pavel Cristea , Mestecat de Kir Constantin Dimitriu spre Pomenirea miluitorilor în veci amin, anul 1848, iunie, 29.” (Ioan CATANĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.