Sancțiuni aspre pentru cei care își fac case în mijloc de pădure

Redacția Ziarul de Bacău

• proprietarii caselor construite pe suprafețe de fond forestier afectate de incendii vor fi sancționați cu amenzi de pînă la 200 de milioane de lei

Casele de vacanță sau orice alt tip de construcții ridicate pe fostele terenuri forestiere care au fost defrișate în urma unor incendii vor fi demolate. În plus, proprietarii acestor imobile vor fi sancționați cu amenzi de la 100.000.000 lei la 200.000.000 lei sau închisoare contravențională. Sancțiunile sînt prevăzute într-o recentă ordonanță de urgență care interzice realizarea de clădiri pe terenurile din fondul forestier național care au fost afectate de incendii, acestea urmînd a fi în mod obligatoriu reîmpădurite. Măsurile au fost determinate de faptul că în ultima perioadă s-au constat multe situații în care, profitîndu-se de lipsa cadastrului forestier, suprafețe importante de pădure au fost degradate ca urmare a incendiilor, de multe ori cu autori necunoscuți, în scopul realizării de construcții. Gheorghe Merlușcă, viceprimarul comunei Asău, spune că un astfel de act normativ este mai mult decît benefic pentru protejarea fondului forestier al județului. Viceprimarul Merlușcă mai spune că nu se întîlnesc situații asemănătoare celor la care se face referire în recentul act normativ. „S-au ridicat, în schimb, construcții pe suprafețe de teren care au fost defrișate masiv în ultimii ani, prin cu totul alte metode, nu neapărat prin incendiere. Au fost ani în care fiecare a înțeles democrația cum a crezut de cuviință. Nu este mai puțin adevărat că Ocolul Silvic nu s-a impus așa cum ar fi trebuit. În aceste condiții, consecințele defrișărilor masive sînt suportate de toți locuitorii zonei, nu doar de cei care au provocat dezastrul din păduri”, mai spune Gherghe Merlușă. Viceprimarul Asăului spune că, în cei mai bine de 50 de ani pe care i-a petrecut în localitate, fondul forestier a scăzut aproape la jumătate. „Efectele acestor despădurir deja au început să apară. Sînt pîraie care pe timpul verii sînt secate de tot, iar toamna sau primăvara, cînd vin ploile mai puternice produc adevărate catastrofe datorită inundațiilor”, mai spune vicperimarul Merlușcă. (Elena SOLOMON)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.