Sanitarii fac primul pas spre grevă

Redacția Ziarul de Bacău

• cinci membri ai Sanitas Bacău participă azi la o manifestație în fața Ministerului Sănătății

Sanitarii băcăuani, împreună cu alți colegi din țară, s-au hotărît să înceapă acțiunile de protest pentru a obține beneficii mai mari, între care și salariale. Cinci membri ai sindicatului SANITAS Bacău, în frunte cu președintele sindicatului, Aurel Crețu, participă astăzi la o adunare în fața Ministerului Sănătății, în încercarea de a obține o serie de facilități pentru cadrele medicale. „Aceasta nu este o grevă propriu-zisă, ci un prim pas. În funcție de răspunsul de la București, vom vedea care vor fi pașii viitori”, ne-a declarat Aurel Crețu, președinte al Uniunii Județene a Sindicatului SANITAS, filiala Bacău. Sanitarii băcăuani solicită salarii mai mari, iar creșterea acestora să se facă ținîndu-se cont de gradele profesionale, precum și acordarea de tichete de masă și includerea lor în bugetul Ministerului Sănătății. „La acestea se adaugă și faptul că mai marii din minister doresc să nu mai acorde personalului medico-sanitar asistență medicală și tratament în mod gratuit, drept conferit de lege. Ministerul Sănătății era partenerul social cînd s-a semnat contractul colectiv, iar acum acesta propune legi în defavoarea noastră, lucru care este ilegal. De aceea are loc și această primă acțiune a noastră”, a precizat șeful Sanitas Bacău. La manifestarea de la București vor participa, după estimările liderului băcăuan, aproximativ 2.000 de membri ai Sanitas. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.