Săptămîna patimilor

Ștefan RADU

Mai mult ca în alți ani, acum simțim profund ce înseamnă Săptămîna Patimilor. Pășim cu teamă pe drumul acestor zile ale izbăvirii, sub amenințări dintre cele mai grave. Astăzi așteptăm să treacă fără evenimente neplăcute momentul semnării Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană. Chiar dacă întîlnirea din Luxemburg este asimilat unei simple festivități formale, încă persistă multe semne de întrebare…
Mîine, însă, expiră ultimatumul teribil transmis de teroriștii din Irak. Vom rezolva – ca stat, dar și ca națiune – teribila problemă a răpirii jurnaliștilor români? în acest moment, situația este extrem de complicată. Obiectiv vorbind, condiția retragerii trupelor noastre de pe teritoriul irakian nu poate intra în discuție. Ce fel de Armată avem dacă părăsește cîmpul de luptă imediat ce se înregistrează primii trei-patru prizonieri căzuți în mîna dușmanului? Am încălca toate principiile militare și diplomatice.

Oricît de marcați sentimental am fi, trebuie să înțelegem că jurnaliștii răpiți și-au asumat toate riscurile profesionale. Ei au plecat pe cont propriu, nu au fost trimiși în misiune oficială de Statul român și – înclin să cred – au fost în totală cunoștință de cauză cu privire la zona de război unde au mers. Să nu fiu greșit înțeles: avem datoria să ne solidarizăm cu ei și să facem tot ce este posibil pentru a fi aduși acasă. însă prima responsabilitate pentru ceea ce s-a întîmplat nu aparține Guvernului, Președinției, Parlamentului, Primăriei Generale a Capitalei sau altor instituții publice. După rezolvarea crizei va fi necesară o anchetă extrem de amănunțită pentru a determina vina organizatorică. Mi se pare potrivit, acum, să citez primele versete din Psalmul 1: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi,/ nu se oprește pe calea celor păcătoși/ și nu se așază pe scaunul celor batjocoritori”…

Și tot în această săptămînă, dacă vremea se va îmbunătăți, vom face un cumplit bilanț al dezastrului din vestul țării. Acolo nu trei-patru cetățeni au pierdut agoniseala de o viață. Este vorba de mii și mii de oameni care au ajuns pe drumuri. Dezastrul a cuprins comunități întregi. Victimele sînt într-adevăr nevinovate și neputincioase în fața stihiilor. Este un moment în care putem să ne manifestăm solidaritatea și să dăm o mînă de ajutor la îndepărtarea urmărilor dezastrului. Poate televiziunile naționale vor organiza teletonuri așa cum au făcut după ce tsunami a măturat Indonezia. Deocamdată, însă, nu am primit nici un semnal din partea mass-media…

Nenorociri, patimi pe care le suportăm fără a înțelege care ne este vina. Vorba despre „mintea de pe urmă a românului” rămîne valabilă indiferent de istoria trăită. Nu învățăm din greșelile altora – uneori nici dintr-ale noastre – și cerem ca rezolvarea să vină de la alții. Nu sîntem prudenți cu propria viață, ne aruncăm în evenimente prea puțin chibzuite, oamenii nu-și asigură avutul – mult, puțin, cît este – și nici nu luăm în serios regulile care au simplificat viața altor neamuri. Dorim să profităm de tot ce este mai bun pe lume, însă ne displace ideea de a ne asuma și responsabilitățile. Iisus și-a luat asupra sa păcatele noastre. însă a făcut-o o singură dată și pentru ultima oară. Dacă nu înțelegem de ce a pătimit și ce moștenire ne-a lăsat, atunci repetam greșelile, iar izbăvirea nu va mai veni din altă parte. Este o săptămînă grea, plină de cumpene și ispite pe care dacă le vom trece vom fi, cu siguranță, mai înțelepți și mai puternici.
opeană. Chiar dacă întîlnirea din Luxemburg este asimilat

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!