Șapte drumuri județene rămîn blocate

Redacția Ziarul de Bacău

Patru drumuri din județul nostru sînt în continuare blocate. „Avem mari probleme în zona Chetriș – Tamași – Buhoci, Buhuși – Runc, Strugari și Parincea – Năstăseni. Deocamdată, aceste drumuri rămîn blocate, dar sperăm că pînă mîine seară să le redeschidem. Se lucrează însă extrem de greu, în condițiile în care zăpada atinge patru metri înălțime și e foarte tasată. În plus, mulți oameni sînt la limita puterilor. De exemplu, șefii de echipaj care lucrează la Buhuși sau Parincea nu au mai ajuns acasă de patru zile. În rest, se poate circula pe toate drumurile, dar în condiții de iarnă sau pe un singur fir”, ne-a declarat Constantin Nevschi, director adjunct la Drumuri Județene. În cazul drumurilor județene aflate, din punct de vedere al deszăpezirii, în grija SC „Comnef”, continuă să rămînă blocate drumurile Lipova – Plopana, Drăgești – Dămienești – Poduri și Zăpodia – Berbinceni, în timp ce „Roman Impex” Adjud, firma ca lucrează în partea de sud – est a județului, mai avea, aseară, probleme în zona comunei Valea Seacă.

Autogara, pe jumătate paralizată

Blocarea drumurilor pare să fie afectat cel mai tare activitatea Autogării Bacău. După trei zile în care aceasta a fost, practic, închisă, autobuzele au circulat, ieri, doar pe 20 din cele 37 de trasee ale societății Transport Bistrița. Cursa de Poiana Negri a circulat, ieri, în premieră după patru zile de pauză, cursa de Bijghir a circulat prin Traian, în timp ce rutele înspre Parincea au fost scurtate. „În rest, e jale. Din cele zece autobuze rămase blocate la cap de linie încă de joi seara s-au întors numai patru”, a spus Mihai Savin, directorul adjunct al firmei Transport Bistrița. (Eduard CUCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.