Șapte familii din Tîrgu Ocna vor fi scoase în stradă

Redacția Ziarul de Bacău

• ele au acumulat la întreținere datorii între două și șase milioane de lei • debitele nu sînt foarte mari, însă oamenii nu au cum să le achite

Mai multe familii din orașul Tîrgu Ocna riscă să ajungă în stradă din cauza datoriilor foarte mari pe care le-au înregistrat la întreținere. Pînă acum, Asociația de proprietari nr. 4 din Tîrgu Ocna a trimis în judecată nu mai puțin de 130 de familii rău-platnice.

În urmă cu o lună, Judecătoria a scos la vînzare apatamentele la doar opt din cele 130 de familii. O familie a izbutit să adune bani și să scape de restanțe, dar tot au mai rămas șapte familii care nu au cu ce plăti. Fără nici un venit, acestea așteaptă să le fie vîndute apartamentele pentru care au muncit o viață.

Am încercat să aflăm mai multe informații despre familiile care riscă să ajungă în stradă, însă președintele Asociației nr. 4, Mircea Antoniu este în concediu în aceste zile. În absența lui, Elena Bogiu, administrator al asociației, ne-a declarat că „înainte de plecarea în concediu, Mircea Antoniu a semnat adresele de încetare a execuției pentru vînzarea apartamentelor, chiar dacă locatarii nu au plătit datoriile. Le-am prezentat executorului judecătoresc, însă acesta nu le-a primit, urmînd ca licitația să aibă loc. Cele șapte familii – Ion Tabun, Anișoara Surugiu, Alexandru Eremia, Cornea Gunter, Gheorghe Vasile, Ana Cristea și Costel Pavalache vor rămîne fără locuință, dacă nu vor achita pînă la ora licițatiei sumele restante”. Cornea Gunter locuiește într-un apartament cu două camere și are la întreținere datorii de 2,7 milioane. Bărbatul a suferit un accident de muncă acum doi ani și de atunci nu a mai lucrat. Soția acestuia are grijă de o femeie bătrînă, pentru care primește 500.000 de lei, masă și cazare. Cu acești bani a mai achitat din cînd în cînd o parte din debite, dar tot au mai rămas 2,7 milioane de lei. „Am încercat să împrumutăm bani, însă nu am găsit. Locuiesc în acest apartament din ’75 și am făcut economii pentru a cumpăra locuința, iar acum, pentru numai 2,7 milioane, asociația ne vinde singurul adăpost pe care îl mai avem la bătrînețe”, ne-a declarat Cornea Gunter. Cele șapte familii acționate în judecată au datorii la întreținere între două și șase milioane de lei. Luni, 20 iulie, la ora 10.00, în sediul asociației nr. 4 a fost stabilită publicația de vînzare a locuințelor. Oamenii sînt hotărîți să nu dea voie nimănui să le vîndă apartamentele, chiar dacă, legal, ei pot fi scoși afară din locuințe. (M.B.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.