Reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău au stabilit spațiile în care se pot sacrifica mieii de Paști. „Există șapte locuri. Unele sînt abatoare autorizate sanitar-veterinar, altele sînt spații care au primit aviz de funcționare între 26 martie-8 aprilie. Am încercat să cuprindem tot județul. Cei care vor să comercializeze carnea sînt obligați să sacrifice mieii în aceste spații”, a explicat Gheorghiță Vlad, șeful Biroului de Igienă. Locurile de sacrificare sînt: Societățile „Carbac” și „Titela” – Bacău, „Nicbac” – Nicolae Bălcescu, „Brătila” – Helegiu, „Zooagro” – Vultureni, „Ermano Impex” – comuna Negri și piața Onești. Cei care vor doar să consume carnea mielor tăiați, nu să o vîndă, trebuie să anunțe medicul veterinar și să predea crotaliile (n.r. – cercel cu număr de identificare). (Olimpia FILIP)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.