Sărăcia, corupția endemică, apariția unor decalaje economice șocante, dar și a unor derapaje pur românești, ca și ineficiența (de cele mai multe or…

Accente

între vis și eșec

Sărăcia, corupția endemică, apariția unor decalaje economice șocante, dar și a unor derapaje pur românești, ca și ineficiența (de cele mai multe ori probîndu-se chiar absența) posibilităților instituționale de a-i trage la răspundere pe cei vinovați constituie principalele cauze ale apariției unor accentuate stări de nemulțumire în raport cu percepția cetățenilor față de un concept care ne-a lipsit peste 45 de ani și de care ar fi trebuit să ne bucurăm din plin: cel al democrației reale, palpabile, autentice. Sîntem o națiune care cu greu își revine după atîtea șocuri, după atîtea operații la care a fost supusă fără anestezie, rămînînd, din păcate, sechele ce ne vor afectaîn continuare viețile, handicapuri greu surmontabile atîta timp cît medicamentele revitalizante, salvatoare lipsesc de pe piața românească. Concluzia ce se poate trage după atîția ani de la revoluție este că în perioada de după 1989, în timp ce unele din fostele state comuniste din Europa au rupt cu trecutul în chip radical, în altele, precum România, s-au constituit, așa cum bine remarca un cunoscut politolog, „sisteme politice hibride, combinații de autoritarism rezidual cu populism activ sub aparența instituțiilor democratice”. Nici acum nu primează interesul național, deși acesta a fost un slogan nelipsit din perioada alegerilor, mai ales că s-a creat un sistem al tranziției spre nesfîrșit a României, doar spre beneficiul celor care l-au implementat și atît. Poate că pentru perioada de tranziție era nevoie de cîteva reglementări legislative care să se abată de la legislația Uniunii Europene și care, atunci, nu aveau nimic comun cu specificul, posibilitățile și resursele unei țări vlăguită de anii dictaturii comuniste. Cel dintîi prim-ministru și primul Parlament au avut un rol determinant în susținerea unor legi doar pentru a face pe placul unor anumite categorii de oameni, de interese, dar nu și pentru binele României. O mare greșeală a fost aceea că s-a insistat pentru acordarea titlurilor de proprietate pentru terenuri pe vechile amplasamente, lucru imposibil de realizat fără grave tulburări după 50 de ani, în care s-au construit pe aceste terenuri baraje, platforme industriale, șosele, școli, terenuri de sport, locuințe, obiective culturale. Apoi, să nu uităm că s-au produs schimbări radicale în ceea ce privește structura populației rurale, ajungîndu-se ca 46 la sută din proprietarii de pămînt să fie orășeni, care fac o agricultură de week-end. Să ne aducem aminte că în doar trei ani după revoluție s-a pierdut aproape în întregime industria ușoară. S-au închis topitoriile de in și cînepă, aproape toate filaturile, toate țesătoriile și nu s-a încercat nici un fel de sprijin; pînă prin ’93 existau comenzi, exista piață de desfacere. S-au închis fabricile de PFL și PAL, care erau principalii producători de materie primă pentru industria mobilei; marile complexe de producere a mobilei au pierdut rapid piața de desfacere, într-un moment cînd în loc de capitalizare guvernanții le-au decapitalizat. Industria stolăriei, o industrie cu tradiție în care se înregistrau exporturi de pînă la 80 la sută din producție, s-a prăbușit în primii ani de după revoluție, producătorii fiind sufocați de creditele mari cu dobînzi ridicate pe care au fost nevoiți să le contracteze. Ca să nu mai vorbim de alte cazuri concrete de falimentare fără justificare reală a unor unități industriale și din alte domenii care, practic, au fost ajutate să se prăbușească, distrugîndu-se astfel perspectiva capitalului autohton, care nu prea mai are ce să deservească.
Oare care să fie explicația? Nu cumva, printre altele, și cea prin care, cu toată tevatura integrării și globalizării, nu se dorește ca România să producă, ci doar să cumpere? S-a deschis poarta unor oameni de afaceri care ofereau comenzi, dar numai în condițiile folosirii materiei prime a celui care dădea comanda. Am ajuns să lucrăm în lohn, sistem ce nu trebuia să depășească 30-35 la sută; acest raport a depășit anual potențialul sectorului respectiv. Așa s-au eliminat furnizorii și producătorii de materii prime. Iar din 2007 vom fi invadați de produse UE mai bune și mai ieftine și vom avea falimente în serie.
Ideea aderării la UE, lansată cu mare tam-tam de partidele politice care s-au succedat la putere, a devenit o dominantă a vieții politice din România și a avut ca principală temă necesitatea unui efort susținut al întregii clase politice pentru o integrare cît mai rapidă. Sigur că și în acest caz, ca și în altele legate de viața economico-socială a României, se naște o veritabilă confuzie generală, națională; și asta în primul rînd datorită faptului că guvernanții nu au fost interesați în a lămuri populația ce înseamnă, în fond, integrarea și ce sacrificii impune ea, pe aceștia interesîndu-i în principal capitalul politic și avantajele materiale personale ce se puteau obține din acțiunile lor. Ne întrebăm: ce fel de integrare europeană va fi aceea în care frontierele vor fi securizate, în care țăranii, șomerii, pensionarii și micii funcționari vor ajunge la un nivel de viață comparabil cu cel din țările africane? Probabil că ar trebui să se țină cont de aspectul moral al unei astfel de politici de integrare, iar liderii europeni să conștientizeze teribilele presiuni sociale ce se vor produce în țara noastră și care ar putea destabiliza nu numai România, ci întreaga zonă aflată în vecinătate. Marile probleme cu care se confruntă țara noastră rezultă în primul rînd din anii de regim comunist și nu vor putea fi rezolvate printr-o nouă politică de austeritate draconică aruncată asupra unei națiuni care a suferit din greu, deoarece după încheierea celui de-al doilea război mondial a fost abandonată de marile puteri occidentale, rămînînd la discreția ocupanților sovietici. Astfel, guvernanții ar trebui să ceară o renegociere a draconicelor condiții pentru ca frumosul vis al integrării să nu se transforme într-un veritabil eșec. Și pentru ca românii să nu mai suporte atîtea operații fără anestezie la care au fost condamnați de incurabilele boli ale tranziției.
Romulus Dan BUSNEA Apoi, să nu uităm că s-au produs schimbări radicale în ceea ce privește structura populației rurale, aj

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!