Ștefan RADU
Șase luni de embargo! Cu asta s-a ales, deocamdată, România din partea Europei. Amenințarea pe care o reprezintă gripa aviară a declanșat o adevarată debandadă în politica românească. Miercuri – cînd încă nu existau date oficiale despre prezența acestui virus pe teritoriul țării noastre – s-au auzit numeroase voci de deștepți ai nației care îl ironizau pe ministrul Agiculturii, dl Gheorghe Flutur, cel care luase deja măsuri drastice pentru izolarea focarelor. Chiar președintele Băsescu s-a trezit, nitam-nisam, să critice așa-zisa grabă a autorităților de a eutanasia păsările domestice din unele zone ale Deltei. Peste noapte, specialiștii au confirmat temerea noastră: avem de-a face cu temuta gripă aviară. Joi dimineața, nici unuia dintre curajoșii care declarau că ei continuă să mănînce carne de pasăre nu i s-a mai auzit „zumzăitul”. Deja ministrul Flutur demonstrase că a acționat „ca la carte”! După ce vom trece și peste acest necaz cred că ar fi foarte bine dacă i-am trage de mînecă pe cei care s-au trezit vorbind aiurea despre un domeniu în care nu aveau vreo competență. Inclusiv ministrul Sănătății, economist de profesie, ar fi trebuit să fie mai discret și să se ferească de boala datului cu părerea…
Nici nu se putea încheia „mai bine” anul acesta! După interminabile inundații și după o păguboasă hîră parlamentară ce a blocat legislativ țara, epidemia de gripă aviară pune capac unui an dezastruos. Nu numai amenințarea cu îmbolnăvirea populației reprezintă necazul cel mare. Decimarea păsărilor din gospodării (pentru mulți țărani ele fiind singura sursă de supraviețuire) și apariția unui sindrom de respingere din partea cumpărătorilor a produselor din această carne pot conduce la o importantă criză în domeniul industriei alimentare. în plus, „ștampila europeană” cu perioada de carantină va diminua semnificativ apetitul turiștilor de a mai vizita România. încet, încet, devenim un spațiu ocolit de occidentali. Efectele – atît medicale, cît și economice – le vom vedea peste două-trei luni. Singura speranță poate fi aceea că nu mai vin și alte catastrofe peste noi…
în comunicatele oficiale se observă, deja, o maximă încordare. îndemnul la calm și la încredere în autorități pare a fi mai degrabă un paravan în spatele căruia se ascund date mult mai îngrijorătoare. în asemenea condiții, atît presa, cît și publicul trebuie să minimizeze, pe cît posibil, debandada informațională ce se poate declanșa. Panica nu ar ajuta în aceste momente. Este nevoie de disciplină și de rapiditate în acțiune. Cazuri precum cel din județul Botoșani, unde sătenii au aruncat păsările moarte prin porumbiști pentru a nu le găsi autoritățile, temîndu-se că vor intra și ei în carantină, se încadrează în categoria inconștienței criminale. Orice focar de molimă nedeclarat poate agrava contextul actual și așa dificil. Autoritățile au nevoie de o intensă campanie de informare a populației și de comunicatori profesioniști. Numai astfel se pot limita panica și pagubele.trebuie să minimizeze, pe
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.