Episcopul Romano-Catolic de Iași, Monseniorul Petru Gherghel, va fi prezent sîmbătă, 25 septembrie, la Onești, la Biserica „Sfîntul Petru și Paul”, unde sînt aniversați, la trecerea a 12 ani de cînd se află în Onești călugării Ordinului „Frații Minori Capucini”. La acest eveniment la care va participa și ministrul provincial Nunzio Giugliano (Italia), șapte călugări capucini își vor da votul de ascultare și castitate. Este vorba despre Silvestru Budău (Horgești-jud. Bacău), Dan Isac (Huși), Maricel Maxim (Huși), Paul Daniel Coman (Slănic-Moldova), Ionuț Cheșcheș (Berzunți), Marian Mihai Hușanu (Timișoara) și Mihai Ianoș Benchea (Gioseni – jud.Bacău).
Cu acest prilej va fi sfințită o mică „bazilică” construită lîngă Biserica „Sfîntul Petru și Paul”, numită „Grota Maicii Domnului”. (Ion MORARU)
Lasă un răspuns