Ediția din acest an a Zilei Liceului cu Program Sportiv „Nadia Comăneci” din Onești, marcată odată cu ziua de naștere a marii gimnaste, s-a constituit într-o manifestare deosebită, prilejuită de sărbătorirea a 30 de ani de cînd, la Olimpiada de la Montrealdin 1976, Nadia Comăneci a uimit o lume întreagă. Aunci, ea a revoluționat gimnastica mondială, obținînd în concurs, în premieră absolută, nota 10, pe care tabelele electronice nu o puteau afișa. „Zîna gimnasticii de la Onești”, cum a fost supranumită Nadia, a fost evocată și pentru faptul că acum ea este cunoscută prin acțiunile de caritate pe care le desfășoară pe tot globul, în sprijinul persoanelor defavorizate, fiind considerată „un cetățean universal”.
Gazdele evenimentului au fost directoarele acestui liceu, prof. Aurica Nistor – care și fost colegă cu Nadia – și prof. Mirela Palimariu. întîlnirea foștilor profesori și a elevi ai liceului din Onești a fost prilejul acordării unor diplome de excelență celor care au slujit de-a lungul a 37 de ani această instituție. Au fost premiate și fostele gimnaste care au obținut performanțe deosebite în întrecerile internaționale, respectiv Iuliana Marcu, Luminița Răileanu, Mariana Cojanu, Liliana Brănișteanu, Georgeta Gabor. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.