~4 min lectură • 5 comentarii

Sarbatoarea firmelor de top bacauane, la Camera de Comert

Redacția Ziarul de Bacău

Sarbatoarea de peste an a mediului de afaceri bacauan se consuma la Topul Firmelor, organizat, de 16 ani, de Camera de Comert si Industrie. Este, cu siguranta, unul dintre momentele in care Camera se intrece pe sine si ofera celor care merita sa urce pe podiumul laureatilor o noapte de vis. In ciuda oricarei opinii potrivnice, trebuie sa subliniem ca in acest an sarbatoarea de „Topul firmelor” a fost la ea acasa, miercuri seara, pe 11 noiembrie, cu toata criza economica resimtita inca din toamna anului trecut, cu destule numei noi in Top, dar in prezenta acelorasi „grei” ai economiei bacauane, parca mai uniti, ca de obicei, la aceeasi masa, indiferent de orgolii sau culori politice.

Aproape 1.900 de societati comerciale bacauane s-au intrecut, in acest an, la traditionala manifestare „Topul firmelor. Acestea au fost selectate dintre cele 11.523 de agenti economici cu activitate in anul 2008. „Topul firmelor din judetul Bacau – a spus presedintele Camerei de Comert, Doru Simovici – a ajuns la editia a XVI-a, un eveniment reprezentativ dedicat intreprinderilor care au inregistrat rezultate economice deosebite in anul 2008. In acest an, competitia a avut loc pentru ocuparea primelor trei locuri din clasament, in 136 de domenii de activitate”.

Distinctie de excelenta pentru intreaga activiate

Festivitatea de miercuri seara a fost deschisa de presedintele Camerei de Comert si Industrie, Doru Simovici, care a marcat contextul economic in care a avut loc Topul firmelor din acest an. Prefectul Claudiu Balan si reprezentanti ai mediului academic bacauan au adresat mediului de afaceri salutul lor. Inminarea distinctiilor din acest an a inceput, in fapt, cu acordarea diplomei de excelenta inginerului Antochi Gheorghe, pentru intreaga sa cariera, incununata, pina anul trecut, cu mai multi ani pe functia de presedinte al societatii Agricola Bacau, apoi de cea de deputat de Bacau si de membru al Comisiei de agricultura a Camerei Deputatilor.

Topul precede manifestarea similara nationala

Diplomele si trofeele din top au fost acordate dupa alcatuirea a 11 clasamente, pe domenii de activitate: Agricultura, Industria alimentara, Industria extractiva si prelucratoare, Industria lemnului, Industria usoara, Constructii, Servicii, Transporturi, Turism si alimentatie publica, dar si Comert si Servicii bancare si de asigurari. Ca in fiecare an, se va alcatui si un Top al Exportatorilor, unul al Creativitatii tehnice si altul al Protectiei Mediului. „Metodologia utilizata in stabilirea clasamentului a fost unitara la nivel national – a precizat Doru Simovici – si a luat in considerare indicatori economico-financiari care definesc performanta unei societati comerciale, respectiv cifra de afaceri neta, profitul din exploatare, rata profitului, eficienta utilizarii resurselor umane, efortul de dezvoltare si eficienta utilizarii capitalului angajat”. Indicatorii analizati au la baza informatiile legale puse la dispozitie de Ministerul Economiei si Finantelor, Ministerul Justitiei, Ministerul Intreprinderilor Mici si Mijlocii, Comertului si Mediului de Afaceri, Ministerul Mediului, Institutul National de Statistica, Agentia Nationala de Administrare Fiscala si baza de date a Camerei de Comert. Firmele clasate pe locuri fruntase la nivel judetean vor intra in competitie in Topul National al Firmelor, manifestare care va avea loc in a doua jumatate a lunii noiembrie.

Sa-ti lase gura apa!

De la sarbatoarea oamenilor de afaceri bacauani nu putea lipsi antrenul. Organizatorii s-au straduit sa-l asigure inca de la intrarea in sala, iar pe parcursul a mai multor ore acesta a fost intretinut de Viorel Gavrila Band, de la Teatrul de Estrada din Ploiesti, de Grupul Fiesta, de formatia Etnos din Chisinau, de Zinaida Bolboceanu, dar si de fetele de la grupul Ladies si de inegalabila Corina Chiriac. Bauturile fine, Frincusa de Cotnari, cabernetul Sauvignon si Sauvignonul Blanc au stropit bunatatile de pe platouri: mozzarela cu rosii, swaitzerul cu marar si caise, crochetele feta cu nuci, brinzeturile frantuzesti cu struguri, dar si specialitatile de cascaval si fileurile de peste rar. Langa ele au stat pastrama de piept de rata, terina de ficat de gisca, rulada de curcan cu portocale, posciutto – ul cu pepene galben si puiul cu fulgi de migdale. Cine a poftit, s-a dedat si la rulourile de vita, la medalionul de porc in sos de cognac, dar si la pastrama de oaie, la cirnaciorii de Plescoi, la cirnatii Trandafir, precum si la toba taraneasca.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

5
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. A
    AlexBC
    12 noiembrie 2009, 20:49
    0

    Camera de comert = ONG de mafioti.

  2. F
    Flamandu
    13 noiembrie 2009, 07:50
    0

    Bai AlexBC, ia explica-mi tu mie cum a reusit „pretenu” asta a tau sa fie miercuri la Bacau daca el e director general la Romexpo? Si-o fi facut cerere de concediu? Nu cred ca n-are anu… S-au e din ala 7 in 1, si director si presedinte pe la camere, patronate, asociatii, comisii si mai ales politician…..
    Da si nea Done il sustine. Ai vazut ce meniu au halit acum in vremuri de criza? Cica metodologia e la nivel national….adica cine da banu ca membru si TAXA de participare la TOP ia premiu de cati bani da. Nu-ti fa griji ca aici nu-i verifica nimeni. Da e bine ca mai vor si registru. Cine are are, cine n-are n-are!

  3. a
    adi
    13 noiembrie 2009, 10:35
    0

    Corect se spune toPULA firme.

  4. A
    AlexBC
    13 noiembrie 2009, 21:09
    0

    Pt. Flamandu: Pai s-a inventat teleportarea, in exclusivitate pt. cei de la Camera de Comert (Camera ochiului maro).

  5. z
    zu
    14 noiembrie 2009, 10:00
    0

    criza mare la camera de comert…….

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.