Când întâlnești un prieten este o zi de bucurie sufletească, dar când întâlnești câteva zeci sau sute este o mare sărbătoare, o zi de înălțare a spiritului, caldă, luminoasă și niciodată întunecată (în amintirile tale). Pe o asemenea așezare a gândurilor și sentimentelor s-a deschis cel de al 18-lea Simpozion Național de Estetică, organizat de Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău, Academia Română, Consiliul Județean și Prmăria Bacău, având ca partener media Ziarul de Bacău. Simpozionul a adunat multe somități ale gândirii și artelor, a căror muncă asiduă situează acest simpozion între cele mai remarcabile manifestări ale culturii din România. În ziua dedicată „Spectacolului cărții”, membri marcanți ai Academiei Române au prezentat opere de înaltă ținută științifică, precum „Filozofia pentodică” de Al. Surdu, „Filozofia românească” de Al. Boboc, „Zâmbetul tras pe roată” de Grigore Smeu, „Perspective filozofice” de Marin Aiftincă, precum și cărțile dramaturgului și criticului de teatru Ștefan Oprea „Clipa și durata”, „Cartea premiilor Oscar” și biografia autorului, intitulată „Ștefan Oprea în 80 de fărâme”. Sunt curpinse momente semnificative din viața și opera dramaturgului, cronici ale autorului, interviuri cu actori și regizori, însemnări ale celor mai importanți critici de teatru și film.
Un tulburător volum de eseuri din cultura persană, chineză, franceză, arabă, olandeză, engleză etc., precum și o cronică despre uimitorul prozator băcăuan Petru Cimpoeșu (tradus recent în mai multe limbi europene) găsim în cartea scrisă de Gheorghi Iorga sub titlul „Rândunica din nasul lui Buddha”, cu referințe speciale la cultura orientală atât de puțin cunoscută în România. Apoi a fost lansată revista „Vitraliu” a Centrului de Cultură „George Apostu”, conținând creații ale altor autori de netorietate; poeții Dan Petrușcă, Ovidiu Genaru, Bogdan C. Stoian, Matilda Culgar-Paul, ale minunatului sonetist Mihai Codreanu și ale persanului Hafez. Remarcabile sunt și articolele semnate de Valentin Ciucă, Agatha Grigorescu Bacovia, Valeriu Traian, Val Mănescu, Ștefan Munteanu, Theodor Codreanu, Radu Cârneci, Iulian Bucur, Ozana Kalmuski-Zarea, Elvira Solohan, Constantin Leonte, Marius Manta, Ștefan Cazimir ș.a.
Între diverse prezentări și laudațio critice, clarinetistul Adrian Petrescu a susținut un delicat și sensibil recital instrumental cu fundal orchestral magnetic, cu muzică de Albinoni, Bach, Haciaturian, Veredi, Ravel, Celine Dion ș.a. Ieri au continuat întâlnirile personalităților prezente cu studenții și profesorii de la Universitatea „George Bacovia” și cu publicul la Inspectoratul Școlar Județean Bacău, precum și vernisajul expoziției de sculptură „Magazia” de Mircea Roman. Astă-seară, la sala Ateneu”, se vor decerna „Diploma de excelență” și „Premiul Centrului de Cultură „George Apostu”, iar Grigore Leșe va suține un concert de gală cu muzica românilor fârșeroți.
Vasile PRUTEANU
Profesorul a zis
Stergerea mesajelor incomode pentru „oamenii” sustinuti de dvs. este un fapt care nu va onoreaza.
Comentariu nu incalca nici Regulile comentariilor si nici Termenii legali si conditii de utilizare ale site-ului.