Persoanele private de libertate, aflate în custodia Penitenciarului Spital Tîrgu Ocna, au participat la activități specifice organizate de instituție în spiritul Sărbătorilor Pascale. „în Săptămîna Mare pe lîngă activitățile moral-religioase susținute de voluntari ai Serviciului Umanitar pentru Penitenciare și ai Misiunii Creștine pentru Penitenciare, s-a desfășurat și un concurs cu tematică religioasă coordonat de preotul unității.Primii trei clasați au fost propuși pentru evidențiere, iar doi dintre concurenți au primit mențiuni. Participanții au primit iconițe,cărți și reviste religioase. Tuturor li s-au oferit pachete cu alimente”, a declarat Carmen Laura Radu, purtătorul de cuvînt al instituției.”Slujba învierii a fost oficiată de preotul unității, împreună cu preoți invitați din comunitate și a fost transmisă în direct întregului colectiv, prin postul tv cu circuit închis.De la ora 23.00 a fost vizionată și Slujba învierii transmisă la TR de Patriarhia Română”, a mai spus Carmen Laura Radu. (Romulus Dan BUSNEA)le private de libertate, aflate în custodia Penitenciarului Sp
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.