Sărbătorile pascale

Opera iubirii și a iertării lui Dumnezeu

Din fericire, Sfintele sărbători ale Paștilor par a ne clinti din dramatica noastră indiferență. Săptămîna Patimilor ne-a dus cu gîndul în primul rînd la IERTARE, acest sentiment ce vibrează de conștiința infinitei dreptăți divine și stăpînit de miracolul viu al iubirii. N-a fost suficient să mîncăm doar legume o săptămînă ca să-i arătăm Domnului că putem să ne înfrîngem poftele. A trebuit să ne înfrîngem impulsurile, să ne purificăm gîndurile și să fim în stare de un efort constant în a pune de acord viața cu gîndirea, conștiința morală cu faptele de fiecare zi și cu responsabilitățile pe care le implică și pe care ni le asumăm. Măcar în aceste șapte zile, ce au precedat învierea, am putut să ne găsim un răgaz de renunțare la propria persoană și de aplecare spre semenii noștri, spre cei care acum, mai mult ca oricînd, au nevoie de noi, de cuvîntul, de ajutorul nostru, de iertarea noastră. Pentru că iertarea deschide ochii sufletului ca să vadă marile și dificilele răspunderi de la temelia vieții și deschide infinita zare către iubirea iertătoare care sălășluiește pe culmea existenței. Și atunci, întreaga noastră ființă își înalță privirea plină de căință spre Domnul nostru Iisus Hristos, care a luat pe umeri toate durerile noastre pe care nu le puteam duce, „a fost străpuns pentru păcatele noastre și zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mîntuirea noastră și prin rănile Lui, noi toți ne-am vindecat” (Isaia 1 III, 5). Și după cum afirma un cunoscut teolog, „miracolul acestei convertiri a păcatului în binecuvîntare, a răului în bine, a morții în viață, miraculoasa substituire a Fiului lui Dumnezeu în locul celor osîndiți este de la un capăt la altul opera iubirii și a iertării lui Dumnezeu”.
Tocmai de aceea Domnul nostru Iisus, în tot ce a întreprins a pus un accent atît de mișcător pe iubirea aproapelui și pe iertare. Probabil că nici una din temele evanghelice nu este mai insistent tratată și reluată într-un mod atît de amănunțit și aceasta și din pricină că El venea în lume atunci cînd oamenii nu se iubeau. Iertarea creștină depășește pînă și limitele celei mai exacte justiții prevăzute de vechea lege a talionului, necesară la vremea ei, dar mult prea aspră și în totală opoziție cu generozitatea divină a iubirii: „Ați auzit că s-a zis: ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. Eu însă vă spun vouă: să nu stați împotriva celui rău… Ați auzit că s-a zis: să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău. Iar Eu zic vouă: iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvîntați pe cei ce vă blesteamă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc” (Matei V, 38-44).
Să nu uităm nicicînd că Domnul Iisus, răstignit pe Cruce, cu o sublimă statornicie A IERTAT. Iar exemplul său a fost urmat de Sfîntul arhidiacon Ștefan, de Sfîntul apostol Pavel și de o lungă coloană de martori care s-au jertfit iubindu-i pe cei ce-i ucideau și rugîndu-se pentru ei, iertînd și binecuvîntînd. Iertarea trebuie să reprezinte, în final, răsturnarea pornirilor noastre răzbunătoare, discordante și distructive. Să nu uităm că păcatul nu durează, e totdeauna gol și sec, iertarea fiind miraculoasa reparație a stricăciunilor produse de păcat. Iisus Hristos și-a afirmat dumnezeirea Sa nu numai prin cuvintele și învățătura Sa, ci mai ales prin faptele, minunile și profețiile Sale. Iar minunea cea mai mare, care a confirmat că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu și care trebuie să fie bucuria noastră supremă, este învierea Sa din morți. Și tot așa cum arătam într-o altă împrejurare, consider că IUBIREA este cea mai importantă și măreață dintre poruncile date de Iisus Hristos, dar și cea mai mare realizare a vieții creștine: iubirea față de Dumnezeu, ca Tatăl ceresc al tuturor oamenilor și iubirea de oameni ca fii ai lui Dumnezeu și frați ai noștri. „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, spune Domnul nostru Iisus Hristos, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta este marea și cea dintîi poruncă. Iar a doua, la fel cu aceasta: „…să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. (Matei 22, 37-39; Marcu 12, 29-31; Luca 10,27).
După mărturia Sfîntului apostol Ioan, „dragostea este de la Dumnezeu (…), căci Dumnezeu este iubire. Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintîi” (Ioan 4, 7- 8, 19). Domnul nostru Iisus a adus cu sine nu numai ideea de iubire a aproapelui nostru, ci a și dat pilda dumnezeiască a unei vieți pline de iubire, bunătate, iertare și curățire sufletească și la care fiecare dintre noi trebuie să năzuiască, spre desăvîrșirea sa. Haideți să încercăm să dedicăm mai mult timp meditației creștine, rugăciunii, apropierii de Dumnezeu și de semenii noștri, de iubire și iertare și să ne recunoaștem demnitatea de creștini, pe care să o păstrăm printr-o viață curată. Și care să fie preocuparea noastră primordială. Sărbători fericite! (Romulus Dan BUSNEA) iertătoare care sălășluiește pe

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!