Sărmanii din județ se pregătesc de revoltă

Administrator

Persoanele fără venituri din județ și care beneficiază de ajutoare de la stat, prin Legea venitului minim garantat, au ajuns la limita răbdării. Primăriile nu mai au bani să le plătească munca pe care aceștia au prestat-o în folosul comunității, iar restanțele au ajuns să se întindă pe luni bune. De aceea, pentru a evita acțiunile de protest ale oamenilor, așa cum au mai avut loc de-a lungul anilor în județul nostru, primarii nici nu îi mai cheamă pe oameni la muncă. Totuși, cu excepția celor trei zile necesare ca aceștia să poată beneficia de asigurarea de sănătate de stat. Situația este generalizată în tot județul. „Noi avem o medie de 60 de beneficiari de venit minim garantat lunar, dar numărul variază, pentru că unii ies, iar alții intră. Ultima plată pe care am făcut-o către ei este la nivelul lunii iunie și mai avem doar ceva bani să achităm luna iulie,. De aici rămînem descoperiți. La fel, avem probleme și cu indemnizațiile celor 17 însoțitori ai persoanelor cu handicap din comună”, ne-a declarat Vasile Ulea, primarul comunei Măgirești. La fel ca și sărmanii, nici însoțitorii persoanelor cu handicap nu se pot baza pe veniturile pentru care muncesc. Situația este cunoscută la Consiliul Județean (CJ) Bacău, dar instituția nu are fondurile necesare, iar singura soluție este să trimită adrese la București, la Ministerul de Finanțe și să ceară bani. „La rectificarea de buget din luna septembrie nu s-au alocat bani pentru plata beneficiarilor de ajutor social și pentru indemnizațiile însoțitorilor. Speranța rămîne ultima rectificare de buget din acest an”, ne-a declarat Olga Hăineală, director executiv în cadrul CJ Bacău. Calculele arată că la nivel de județ, pentru plata sărmanilor ar trebui peste 35 de miliarde de lei vechi. în județul nostru au fost depuse la primării peste 12.000 de dosare prin care se solicită ajutoare sociale, contra muncii prestate în folosul comunității. Dar acestea sînt familii, ceea ce înseamnă că numărul celor care trăiesc din acești bani este mult mai mare, de peste 40.000 de persoane. „Grosul” sărmanilor este în mediul rural, unde peste 9.000 de familii nu au alți bani decît ceea ce primesc de la stat. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.