Trei săptămîni. Atît mai au de stat în Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) șapte membri ai actualei echipe. Cei în cauză nu se mai pot înscrie la concursul pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar, care începe pe 22 noiembrie, deoarece au mai puțin de patru ani pînă la împlinirea vîrstei legale de pensionare. Cei care nu mai au voie să-și depună candidatura sînt profesorii Mihaela Savin – inspector de limba franceză, Rodica Mînecuță – inspector de discipline tehnice, Polixenia Simion – inspector de discipline socio-umane, Neculai Gruia – inspector de matematică, Gheorghe Asavei – inspector de fizică și Pavel Șova – inspector cu probleme de perfecționare, aceștia urmînd a se întoarce la catedră. „E un moment în care, inevitabil, există păreri de rău, mai ales dacă ai pus suflet în ceea ce ai făcut. Dar, asta e viața. Oricum, mă voi întoarce cu plăcere la catedra mea de la Grupul Școlar «Letea»”, ne-a declarat inspectoarea Rodica Mînecuță. Lista celor care se vor despărți de ISJ este completată de învățătorul Eugen Teirău, care, zilele trecute, și-a depus dosarul de pensie, acesta împlinind vîrsta legală de pensionare încă de la începutul anului.
Altfel, lista completă a candidaților la funcțiile de inspectori școlari va fi cunoscută cel tîrziu mîine, perioiada de depunere a dosarelor expirînd astăzi. Foarte probabil, însă, pe aceasta se vor regăsi numele tuturor celorlalți inspectori care au drept de participare la concurs, aceștia manifestîndu-și in corpore dorința de a încerca să ocupe încă patru ani fotoliile pe care le dețin. Interesantă este situația Luminiței Cojocaru, inspector cu probleme de învățămînt preșcolar, dar și soția inspectorului general Ovidiu Cojocaru. Șeful ISJ a lăsat să se înțeleagă că soția sa nu va mai participa la examen, dar aceasta a infirmat categoric varianta. (Eduard CUCU)tia mani
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.