Oamenii din satul Fundătura, comuna Răchitoasa, sînt nemulțumiți că au rămas fără podețe în fața caselor, după asfaltarea drumului. Ei spun că podețele sînt stricate de dinainte de alegeri, cînd primăria a asfaltat drumul. Ionel Zorilă, primarul din Răchitoasa, a afirmat însă, că toată lumea a avut podețe din lemn și că este nejustificată pretenția lor ca primăria să le facă, acum, altele din beton. Acesta crede că oamenii ar trebui să fie mulțumiți că au scăpat de gropi și să nu se mai cramponeze de podețe. „Nu e o problemă. O să rezolvăm”, a adus garanții Zorilă. „Eu cumpăr cimentul, dar să ne dea măcar zece roabe de balastru”, a venit cu soluția o săteancă. Oamenii spun că au fost stricate circa 60 de podețe din tot satul. Primarul, în schimb, susține că „mai sînt cîteva de făcut, pe ici, pe colo”. (Bianca TOMESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.